Drama uriaşă a jucătorului de la FCSB! Vedeta lui Elias Charalambous a trecut prin clipe cumplite. Mărturia dureroasă a acestuia

Mihai Lixandru a suferit o accidentare gravă în cadrul partidei FCSB vs. PAOK Salonic, 0-1, din etapa a doua a fazei principale din Europa League, desfășurată la data de 3 octombrie 2024! Mijlocașul a fost supus unei intervenții chirurgicale urgente.

Lixandru s-a ales cu o leziune la ligamentul încrucișat anterior de la genunchi.

Drama uriașă a jucătorului de la FCSB!

Mijlocașul traversa cea mai bună perioadă a carierei sale. Cu evoluții spectaculoase în echipamentul campioanei României, Lixandru ar fi urmat să fie convocat sub tricolor, pentru partidele oficiale cu Lituania și Cipru.

În prezent, jucătorul se află în plin proces de recuperare și a oferit detalii despre starea sa psihică. Nu a trecut, încă, peste incidentul cu pricina.

„Am întors acea fază pe toate părțile: minutul, faza, mingea, modul în care am căzut. Nu m-am uitat de multe ori la ea, dar o am în minte ca și cum s-ar fi întâmplat acum două secunde. Nu cred că am cum să o uit vreodată. N-am cum să mai schimb nimic. Singurul lucru pe care pot să-l fac acum este să mă refac și să fiu mai bine decât am fost înainte.

Când ești un om normal, care poate să facă orice și se bazează doar pe el, iar dintr-o dată, într-o secundă, te trezești că ai nevoie de cineva care să te ajute la fiecare pas – să te ducă la baie, la duș, să te sprijine – e destul de greu, atât psihic, cât și fizic, să ajungi într-o astfel de situație!”, a mărturisit Mihai Lixandru, citat de sport.ro.

„Eram într-o creștere, lucrurile se întâmplau ca într-un vis!”

Lixandru este nevoit să își suspende activitatea pentru o perioadă de cel puțin șase luni. Procesul de revenire va fi unul extrem de dificil, mijlocașul fiind nevoit să își recupereze atât condiția fizică, cât și mobilitatea.

„Eram într-o creștere, lucrurile se întâmplau ca într-un vis. Într-un singur an, am câștigat campionatul, Supercupa, am primit prima convocare. Totul era perfect. Jucam în Europa League – lucruri la care visam când eram mic. Cel mai greu lucru acum, după ce am acceptat situația, este să merg la meciuri și să-i văd pe băieți jucând în Europa League.

Să văd echipa cât de bine merge, fanii, tot ce se întâmplă în jurul echipei și momentele pe care ei le trăiesc. Să stau în tribună, e foarte greu. Mă afectează foarte mult. După o astfel de accidentare, îți vin în minte multe gânduri: Oare mai reușesc vreodată să fiu convocat? Oare nu mai reușesc?

Dar eu sunt încrezător că voi reveni. Aceste lucruri te fac mai puternic. Am realizat de multe ori că, atunci când aveam meciuri proaste, mă lăsam afectat. Mi-am promis acum că nu o să se mai întâmple asta. Cât timp sunt sănătos și am șansa să mă întorc la antrenamente, nu am să mai las capul jos niciodată!”, a completat Lixandru.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed