Drama uriaşă a favoritului lui Adrian Mititelu! Mărturia care va şoca pe toată lumea. A fost la un pas de moarte
Dan Vasilică, preparatorul fizic al celor de la FCU Craiova, rupe tăcerea și dezvăluie coșmarul pe care l-a trăit cu câțiva ani în urmă.
Drama uriaşă a favoritului lui Adrian Mititelu
Mâna dreaptă a lui Adrian Mititelu s-a confruntat cu o formă de cancer la ficat, lucru ce i-a făcut viața literalmente un chin. Acum este sănătos, însă amintirile îi provoacă fiori.
„Nu știu cum să zic… Da, am avut o problemă gravă. Am avut… Nu am vorbit niciodată despre această chestie… Am avut o tumoare. Am avut cancer la ficat. A fost… complicat tare.
Nu m-am lăsat doborât, nu am ascultat, până la urmă, nici sfatul medicilor, care mi-au zis clar că nu mai pot să-mi facă această meserie în fotbal.
Mi-aduc aminte că după prima zi de chimioterapie pe care o făceam la Brașov, eu m-am dus la meci, echipa mea juca și am zis că trebuie să fiu acolo. Am condus pe Valea Prahovei, nici nu prea mai aveam putere să calc ambreiajul. Conduceam, opream să vomit – efectul chimioterapiei! -, după care continuam. Dar n-am vrut să renunț sub nicio formă la echipa mea, la meseria mea. Cu orice risc! Știu prin ceea ce am trecut…”, a declarat dan Vasilică pentru GSP.ro.
Mărturia care a şocat pe toată lumea
Dan Vasilică a trebuit să renunțe la ce iubește mai mult, sportul, însă, și-a asumat riscul și a ieșit, în cele din urmă, câștigător în bătălia cu cancerul.
„Doctorii au spus că trebuie să evit complet stresul. N-au știut să-mi zică ce anume ar fi putut să-mi provoace apariția cancerului, dar era clar că stresul trebuia eliminat.
Când m-am operat, fetița mea avea o lună, băiețelul 10 ani… Am văzut în această problemă o piedică în ceea ce am de realizat în viață, un obstacol și mi-am zis: dacă vreau să reușesc, trebuie să-l depășesc! Dacă nu, o să mă lovească toți, din toate părțile și o să mă doboare.
Nu sfătuiesc pe nimeni să o facă, dacă, Doamne ferește! Eu așa am procedat pentru că am simțit că dacă renunț la fotbal, mă termin definitiv.
Soția a izbucnit în plâns în momentul în care m-a văzut că ies pe ușa spitalului și vreau să merg la meci. Mi-a cerut să-i promit măcar că o să stau liniștit pe bancă. Era prima zi după ce am ieșit din spital, după ce m-am operat. În minutul 20 deja mă supărasem și gesticulam nervos. (…) Făceam chimioterapie, mi-era rău, vomam, dar mă urcam la volan și veneam la echipă, să fac antrenament cu jucătorii. Dar toate aceste lucruri m-au întărit.
Te gândești că viața e cel mai de preț lucru, dar când ai o problemă de sănătate gravă, cum am avut eu, realizezi că mai afectați pot fi cei din jurul tău, familia.
Ce să vă spun, făceam tratamentul… nici paturi nu erau, stăteam pe un scaun rezemat de o chiuvetă.
Cam un an de zile (n.r. a durat lupta cu boala), însă fac analize constant, unele din 6 în 6 luni, altele chiar la 3 luni. Dar sunt lucruri pe care nu le pot face nici acum, la 7 ani de la acel moment. Nu pot să fac un efort foarte mare, nu mă vedeți pe mine să alerg cot la cot cu jucătorii. Nu e însă un impediment în jobul meu, că nu trebuie tu, ca preparator fizic, să alergi împreună cu fotbaliștii”, a mai povestit Dan Vasilică pentru aceeași sursă
