Drama uriaşă a adversarei Simonei Halep! Paula Badosa a trecut prin clipe cumplite în urmă cu mai mult timp. Chiar aceasta a făcut dezvăluiri despre probleme imense pe care le-a avut.
Campioană în competiția junioarelor la Roland Garros, în 2015, Paula Badosa a trecut prin momente grele. Triumful obținut la Paris la doar 16 ani și jumătate i-a adus ibericei nu doar faimă, ci și mult stres și anxietate. A dezvăluit totul abia în 2019.
„Nu mai simțeam nicio emoție pozitivă pe teren, doar teamă și anxietate. Aveam temeri care m-au făcut să nu vreau să concurez”, a spus Badosa, potrivit as.com.
Acum, iberica pare că a trecut peste aceste probleme. A patra jucătoare din clasamentul WTA a învins-o pe cehoaica Petra Kvitova, scor 7-5, 7-6(3), și o va înfrunta în optimile de finală pe Simona Halep.
Badosa spune că a urmărit-o atent în perioada junioratului pe Simona Halep. Românca are deja un ascendent moral în faţa lui Badosa. Cele două s-au mai întâlnit o singură dată, chiar anul acesta, în șaisprezecimile de la Madrid. Halep nu a stat la discuţii cu Badosa. A fost 6-3, 6-1 pentru româncă.
Într-un interviu acordat presei din țara natală, Badosa a declarat că își dorește să o întâlnească pe Simona Halep și că ar fi „meciul de vis” pentru ea. „Mi-ar face plăcere să joc împotriva lui Halep. Am admirat-o întotdeauna, îmi place stilul ei complet de joc. Nu cred că ne asemănăm, dar mă atrage.
Ea nu este o jucătoare strict defensivă sau ofensivă, are pachetul complet. Chiar aș vrea să o întâlnesc și să văd cum reușește asta”, a spus Paula Badosa, potrivit Punto de Break.