Sportivii români au obţinut două medalii de aur şi una de bronz, sâmbătă, la CM de juniori (Under 19) de la Paris.
Astfel în proba de dublu rame feminin (JW2-), Ionela Elena Scutaru şi Gabriela Tivodariu, s-au clasat pe primul loc, la fel ca şi echipajul de patru rame masculin (JM4-), format din Mateus Simion Cozminciuc, Fabrizio Alexandru Scripcariu, Constantin Flocea şi Sergiu Anfimov, potrivit news.ro.
Medalia de bronz a fost adusă de echipajul de patru rame feminin (JW4-), compus din Ioana Ruxandra Pascovici, Iuliana Isabela Boldea, Delia Mirabela Gradinaciuc şi Andreea Nicoleta Dinu.