Giani Kiriţă și-a luat prin surprindere apropiații. Fostul căpitan al lui Dinamo a anunțat că și-a găsit un loc de muncă, asta după ce în ultimii ani a acceptat să participe la o mulțime de emisiuni.
Giani Kiriţă a decis să se angajeze la o firmă de securitate imediat după ce a revenit de la emisiunea „Sunt celebru scoate-mă de aici”, unde a fost finalist.
„Am devenit de puțin timp directorul de marketing al unei firme de securitate. Nu ofer nume, fiindcă nu vreau să fac din asta mare caz. E vorba de o firmă puternică, atât spun, iar rolul meu va fi unul cu totul special. E ceva nou chiar și pentru mine. O s-o privesc însă ca pe o nouă provocare, așa cum au fost atâtea în viață, până acum! Sunt însă dispus să învăț și mă bucur că oamenii aceia au avut încredere în mine. Va fi o slujba de reprezentare, în primul rând!”, a declarat Giani Kiriță, pentru Playtech Știri.
Fostul fotbalist a recunoscut că nu are emoții și crede că se va descurca foarte bine la noul său loc de muncă.
„Voi avea un rol de imagine și de comunicare a grupului pentru care lucrez, mai nou. Voi fi prezent la diverse întâlniri cu clienți. Noi sau mai vechi, și vom pune la punct detalii poate nefinalizate până atunci”, a mai spus fostul dinamovist, pentru aceeași sursă.