Dinamo trece la un alt nivel. Răzvan Zăvăleanu: `Dinamo devine astfel mai atractivă`

Dinamo a câștigat ultimul meci din Liga a 2-a cu scorul de 1-0 în fața celor de la Unirea Slobozia dar veștile bune pentru fani nu se opresc aici.

Administratorul judiciar de la Dinamo, Răzvan Zăvăleanu, a întocmit un nou plan de reorganizare a clubului, care va fi prezentat unui judecător sindic.

Serdean si Badea out de la Dinamo

DDB urmează să preia tot pachetul de acțiuni de la Dinamo, iar Dorin Șerdean și Nicolae Badea vor dispărea din organigrama clubului.

„Lucrurile încep să funcționeze din punct de vedere sportiv. Ar mai fi nevoie de jucători, dar asta e situația în momentul ăsta. Ovidiu Burcă și staff-ul lui își fac treaba foarte bine.

Așteptăm momentul în care ne vom prezenta în fața judecătorului sindic, cu modificarea planului de reorganizare. Să vedem în ce măsura va fi confirmat de judecător. Ar fi un pas foarte important pentru rezolvarea situației financiare a clubului Dinamo.

Modificarea presupune minimizarea sumelor datorate și modificarea structurii de capital social, astfel încât asociația suporterilor să devină acționar majoritar. Se schimbă procentul de acțiuni.

Știu că domnul Nicolae Badea a cerut să vadă planul de reorganizare, dar altceva nu știu.

Cred că această modificare întrunește condițiile legale pentru a putea fi aprobată. Vom mai avea trei ani la dispoziție, de la data aprobării acestei modificări, pentru a ieși din insolvență.

Dinamo are nevoie de un proprietar care stă bine din punct de vedere financiar. Sunt oameni interesați, dar toată lumea așteaptă să vadă ce se întâmplă cu modificarea de plan. Ar fi mai puțini bani de plătit, iar Dinamo devine astfel mai atractivă.

Datoriile ar fi undeva la 2,5 milioane de euro, după planul de reorganizare. Investitorul care vine trebuie să demonstreze că poate să satisfacă exigențele de performanță ale acestui club, susținând societatea măcar 2-3 ani, până când reușește să se autofinanțeze.

DDB își transformă creanțele în acțiuni. Vor avea 98% dintre acțiuni. Da, cine va veni trebuie să discute cu DDB”, a spus Răzvan Zăvăleanu, la Digi Sport.

În prezent, acțiunile clubului Dinamo sunt împărțite in felul următor:

Firma Lotus (Dorin Șerdean) – 72,8758%
DDB – 20,0610%
CS FC Dinamo (Nicolae Badea) – 7,031%,
Cornel Dinu – 0,013%

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed