Situația la Dinamo devine din ce în ce mai complicată. Gică Mihali, tehnicianul care a condus până acum antrenamentele lui Dinamo, și-a anunțat plecarea.
Antrenorul spune că a purtat o discuție cu Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, în urma căreia a decis că este momentul să-și caute un alt angajament. Gică Mihali a dezvăluit că are deja oferte de la mai multe cluburi.
„Am discutat aseară (n.r. luni) cu domnul Zăvăleanu. A zis că nu poate să-mi ofere absolut nimic, pentru că nu există nicio certitudine. Eu trebuie să mă gândesc și la viitorul meu.
Din păcate, asta e situația, urmează să plec. Mi-a zis clar că depinde cine va fi președinte, administrator, iar dânșii vor numi antrenorul. Domnul Zăvăleanu a fost foarte cinstit și corect cu mine. Am oferte, o să anunț încotro o apuc”, a declarat Gică Mihali, potrivit Playsport.
În cazul în care Mihai va părăsi echipa, dinamoviștii sunt obligați să caute un alt antrenor cu Licența Pro pentru următorul sezon, primul din istoria clubului în Liga 2.
Dinamo a făcut în această perioadă un singur transfer. L-a adus pe Bogdan Gavrilă, jucător care a semnat luni.