Dinamo traversează o perioadă extrem de dificilă. Clubul se zbate în Liga a 2-a și se confruntă cu probleme mari financiare.
Ioan Andone, fost jucător și antrenor de legendă a lui Dinamo, a dezvăluit care a fost momentul în care a decis să se lase de antrenorat.
Dinamo face victime!
”Fălcosul” s-a declarat extrem de dezamăgit de ultima sa experiența trăită la ”Câini” și a luat o decizie radicală.
Ioan Andone susține că experiența trăită în sezonul 2016-2017 la Dinamo l-a făcut să renunțe la cariera de antrenor.
„Ultima echipă pe care am antrenat-o a fost Dinamo. Nu am putut să cred că mi se poate întâmpla experiența aia la vârsta pe care o aveam. Aveam 57 de ani.M-am dus cu entuziasm, m-a căutat Ionuț Negoiță. Am făcut pregătirea, am început bine campionatul, dar în momentul în care căpitanul echipei, Paul Anton, îți pleacă după prima etapă și după a doua Mevlja… Când am văzut că la prima ofertă pleacă jucătorul… Mai fă treabă.
Nu mi-a plăcut, mi-a dat o stare din aia de dezgust. Ultima perioadă petrecută la Dinamo a fost cea mai proastă. M-a făcut să mă las. Efectiv, n-am mai vrut!”, a spus Ioan Andone, în cadrul podcastului ”Tare de Tot”.
”Câinii roșii” sunt pe locul 8 în acest moment în Liga a 2-a și încearcă să prindă un loc pentru playoff-ul de promovare în Superligă.