Dinamo dă lovitura! Zeljko Kopic, aproape de a semna. Detalii de ultim moment de la negocieri

Dinamo negociază prelungirea contractului cu Zeljko Kopic. Înțelegerea croatului cu echipa din Ștefan cel Mare este valabilă până la fialul acestui sezon de Superliga, iar oficiali doresc un nou acord până în 2026.

Zeljko Kopic a venit pe banca lui Dinamo în luna decembrie a anului 2023 și a reușit să ducă echipa de pe un loc de retrogradare, unde se afla în sezonul precedent, pe locul 2 în Supelriga.

Dinamo dă lovitura! Zeljko Kopic, aproape de a semna

Dinamo nu vrea să renunțe la tehnicianul croat și vrea să îi indeplinească toate cerințele pentru a rămâne la echipă.

După ce în urmă cu câteva săptămâni se scria că cerințele antrenorului sunt prea ridicate pentru club, acum, gsp.ro anunță că cele două părți sunt foarte aproape să bată palma. Se înțeleg pentru un nou contract valabil până în 2026.

Clubul ar trebui să facă anunțul oficial în următoarea periadă, înaintea Crăciunului. În cazul în care înregistrează rezultate pozitive la cele două meciuri pe care le mai are de disputat în acest an, cu Poli Iași și Rapid, anunțul se face imediat după.

Fiind nevoit să improvizeze în acest sezon, neavând la dispoziție jucătorii necesari, Kopic dorește ca în această perioadă de mercato să se facă câteva transferuri.

12.000 de euro are Kopic salariul lunar.

După ce rezolvă problema contractului lui Kopic, Dinamo mai are de rezolvat întelegerea a trei jucători, a căror contracte expiră la finalul sezonului. Aceștia sunt Astrit Selmani, Eddy Gnahore și Josue Homawoo.

Totuși, lucrurile se pot schimba în cazul celor trei jucători, dacă apar oferte mai mari din puncte de vedere financiar.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed