Dică se încăpățânează să creadă în steaua lui la Mioveni! Poate s-o salveze de la retrogradare: `Nu ne predăm!`

De unde se bătea cu FCSB la play-off și, de ce nu, visa să se lupte pentru titlu, Nicolae Dică a trecut la munca de jos, în partea inferioară a Superligii.

Dică a preluat ”lanterna” Mioveni și este mulțumit de ceea ce-a făcut. A intrat cu 22 de puncte în play-out, iar în ultima etapă, a smuls un punct Botoșaniului, la Moldova.

„E bine că am luat acest punct. Prima repriză a fost echilibrată, noi am avut o ocazie, cei de la Botoșani o ocazie și au marcat acel gol din fază fixă. În repriza a doua, am schimbat sistemul de joc, din 4-3-3 în 4-3-1-2 , și am reușit să punem presiune pe adversar, ne-am creat situații de gol. Consider că rezultatul este echitabil.”, a spus Dică, imediat după partidă, la flash-interviu la Digi Sport.

”Situația financiară este bună! Ne luăm salariile!”

”Avem o șansă în plus de a ne salva, de a merge la baraj. Am plecat cu 9 puncte, am reușit să acumulăm 13 puncte în 9 etape. Pentru echipa de pe ultimul loc, cred că este un lucru pozitiv. Important este să rămânem uniți, să avem încredere în noi, să avem curaj la fiecare meci și să încercăm să rămânem în prima ligă.

Când am venit, am spus că vom fi o echipă care nu ne predăm. Trebuie să credem în șansa noastră! Situația financiară este bună. Săptămâna viitoare vom primi salariile, ce ni s-a promis. Au fost banii cesionați, totul este în regulă. Unii dintre jucători sunt cu banii la zi, alții au o lună întârziere, dar nu e o mare problemă”, a explicat Dică.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed