Dezvăluiri şocante despre Mario Iorgulescu! Cum încearcă să-l scape de pușcărie avocații pe fiul şefului LPF. A fost condamnat definitiv

Dezvăluiri şocante despre Mario Iorgulescu. Fiul șefului LPF a fost condamnat definitiv la 13 ani și 8 luni de închisoare, după accidentul în care a ucis un bărbat în 2019.

Mario Iorgulescu este în continuare în Italia, iar avocații încearcă să-l scape de pedeapsă apelând la o cale extraordinară de atac.

Avocații încearcă să-l scape pe Mario Iorgulescu de închisoare

Fiul lui Gino Iorgulescu a fost condamnat la închisoare cu executare în octombrie 2023. Acesta este însă la o clinică din Italia, iar avocații au apelat la o cale de atac extraordinară. Recurs la ÎCCJ. Ei susțin că Mario Iorgulescu are leziuni cerebrale încă din copilărie.

Problemele i-au fost descoperite după accidentul în care a ucis un bărbat. Instanța supremă a amânat decizia pentru data de 11 apilie.

„Este un aspect învederat inclusiv în faţa instanţei de apel. Este un dispozitiv medical performant, care a relevat, din păcate, aceste afecţiuni ireversibile de care suferă şi au avut un rol. Se află în imposibilitatea de a participa efectiv la un proces penal, că nu înțelege ce se întâmplă”, a declarat avocatul Virgil Boglea la ieșirea din sala de judecată.

De asemenea, avocații cer în continuare schimbarea încadrării juridice, din infracțiune de omor, în ucidere din culpă.

Fiul lui Gino Iorgulescu a fugit în Italia în 2019

În toamna lui octombrie 2019. Mario Iorgulescu a provocat un accident în urma căruia un bărbat a murit. Fiul șefului de la LPF avea o viteză de 240 km/h și se urcase la volan după ce consumase alcool și substanțe interzise.

Mario Iorgulescu a fost dus la o clinică din Italia la două săptămâni după accident, iar de atunci nu a mai venit niciodată în România. În urmă cu ceva vreme, vorbea despre problemele de sănătate pe care le are.

„Sunt în Italia, într-o clinică psihiatrică. Am o leziune la lobul frontal, medicii spun că e de când eram copil, de când am căzut în cap. Nu mă simt deloc bine, abia pot să stau. Sunt înconjurat, aici, de oameni cu probleme psihice. Nu am cu cine să vorbesc, am momente când o iau razna.

Preferam să fiu la pârnaie, era mai simplu decât aici, dar să fiu sănătos. Aveam cu cine să vorbesc măcar, trecea timpul mai repede decât aici. Fac terapie tot timpul, medicamentație, mă ajută să stau pe linia de plutire, dar tot nu e bine. Mi se agravează constant situația.

Mie mi-a fost descoperită acea leziune pe lobul frontal al creierului. Am făcut aici și terapie cu magneți și cu electroșocuri. Din ce știu, problemele mele medicale nu pot fi tratate în România… Și nu aș vrea să sfârșesc într-un spital de nebuni”, declara pentru fanatik.ro.

Pe numele lui Mario Iorgulescu există un mandat de arestare și pentru alt caz de lipsire de libertate, loviri și alte violențe.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed