Dezvăluiri incredibile despre David Popovici. S-a aflat abia acum. Tatăl sportivului a dezvăluit ce a pățit fiul său atunci când și-a căutat un antrenor.
Dublu campion mondial şi european la 100 şi 200 metri liber a trecut prin momente dificile.
Tatăl lui David Popovici, dezvăluiri incredibile
Tatăl campionului mondial a acordat un interviu în care a dezvăluit problemele pe care le-a avut fiul său în perioada junioratului.
Campionul român a fost refuzat de mai mulți antrenori cunoscuți. Aceștia au considerat că nu corespunde cerințelor pentru acest sport și în plus, nu este disciplinat. În final, David Popovici l-a întâlnit pe Adrian Rădulescu.
„David nu este un produs al unui program național de înaltă performanță. Avea 10 ani când l-am dus la Aquateam, clubul care a câștigat cele mai multe competiții din București. Două săptămâni mai târziu, ne-am dus să vorbim cu antrenorul: `Totul e în regulă?`. `Nu prea`, ne-a spus el.
`David nu este atent, face glume tot timpul, tot pune întrebări și sare peste exerciții. Ne pare rău, dar nu este ceea ce căutăm noi`. El era cel mai indisciplinat din grup. L-au coborât la un nivel inferior. L-am dat pe mâna unui antrenor foarte tânăr, pentru că cei mai buni antrenori l-au respins”, a spus Mihai Popovici, citat de El Pais.
Popovici, despre idolul său Michael Phelps
Sportivul a vorbit despre idolul său într-un interviu pentru Gazzetta dello Sport.
„Încerc să traduc învățăturile lui Michael Phelps, punctul meu de referință, în cotidianul meu. Am citit cartea sa No Limits de trei ori. El punctează, și sunt de acord, că nu trebuie să corespundem așteptărilor pe care le avem de la noi cu cele pe care alții le au de la noi.
(n.r. Dacă Phelps a fost rechin, David Popovici e…) O libelulă. Pentru că este o insectă care zboară deasupra apei și se mișcă rapid. Este bizară alegerea ca animal, admit, însă mă regăsesc mai mult în într-o libelulă decât într-un predator mare. În ziua cursei, în piscină, dacă vă uitați la mine pe lângă ceilalți, nu sunt nici cel mai mare și nici cel mai musculos, însă știu cum să îi provoc pe ceilalți și cum să ating primul la finish.
Libelula are o conformație specifică ce îi permite să se miște rapid și îmi place să cred că stilul meu este unul similar”, a spus David Popovici într-un interviu acordat pentru Gazzetta dello Sport.