Marius Urzică, fostul mare gimnast și fost antrenor în cadrul Federaţiei de Gimnastică a Qatarului, a vorbit despre condițiile din țara care organizează Cupa Mondială.
Fostul gimnast este încă stabilit în Qatar deși a încheiat contractul cu federația de ceva timp.
Marius Urzică a spus lucrurilor pe nume
Urzică a dorit să facă lumină și să explice cum stau de fapt lucrurile în Qatar:
”Faţă de ce se întâmplă la noi, acolo este foarte, foarte, foarte cald. În timpul zilei vezi foarte puţină lume afară, pentru că nu rezişti! La 40-50 grade este foarte, foarte greu să stai afară.
(n.r. de Ramadan) Clar nu ai voie să consumi absolut nimic afară, nici mâncare, nici băutură. Şi atunci antrenamentele se desfăşoară la ora opt seara. Având în vedere că ei aveau dreptul de a mânca după apusul soarelui.
Clar nu ai voie să bei pe stradă, sunt foarte puţine locuri în care gaseşti băutură. Acelea sunt la hotelurile mari. Pentru cei care sunt rezidenţi şi lucrează acolo, există un magazin unde gaseşti absolut orice produs, inclusiv de la noi, carne de porc sau băutură alcoolică.
Mai există încă o restricţie pentru cei care sunt cu contracte şi lucrează acolo, la şosele, construcţii, muncitorii în construcţii, care, de la ora şapte, pe perioada Cupei Mondiale, sunt obligaţi să meargă la cazare şi să nu mai părăsească cazarea.
De la şapte seara, acei muncitori nu vor mai lucra. Tot ce înconjoară stadioanele, şcoli, instituţii, sunt închise pe durata Cupei Mondiale.
Persoanele care sunt în Qatar şi au construit acolo şi au cardul pentru băutură nu au niciun drept şi nu au voie nici să înstrăineze şi doar acasă să consume.
S-a întâmplat să participăm la un eveniment şi să ne luăm o bere şi mi-am dat seama că e de trei ori cât o bere la noi. E un trai foarte liniştit, chiar dacă spui arabi…
Nu sunt altfel, sunt foarte cumsecade, călduroşi, chiar şi când am ajuns acolo ne-au primit cu foarte mult drag şi am avut o colaborare extraordinar de bună”, a declarat Marius Urzică, pentru Orange Sport.