Dezvăluiri incendiare despre Ion Ţiriac! Ce a putut să spună o mare vedetă despre magnat. Nu s-a mai abţinut.
Cel mai cunoscut vlogger auto din lume a fost impresionat când a văzut colecția de mașini a fostului jucător de tenis.
Ce a putut să spună o mare vedetă despre Ion Țiriac
Shmee, cel mai cunoscut vlogger auto din lume, a avut doar cuvinte de laudă după ce a vizitat colecția de mașini a lui Țiriac.
„Am ajuns în Paradis!”, a spus Shmee imediat.
Răspunsul magnatului a venit imediat.
„Bine ai venit! Nu ştiu cine te-a pedepsit! Eu nu mai vreau mașini, îmi ajung….Aş mai vrea un DB5, exact ăla al lui James Bond, dacă se poate”, a spus Ion Ţiriac.
„A fost incredibil să îl întâlnesc pe domnul Țiriac. El le oferă oamenilor o șansă incredibilă să vadă mașini la care doar visam”, a concluzionat Shmee pentru AntenaSport.
Colecţia lui Ion Ţiriac a impresionat de-a lungul timpului o mulțime de vedete. Omul de afaceri a adunat peste 300 de mașini, dintre care 150 sunt expuse. Este singura colecţie din lume ce conține cele 6 Rolls Royce Phantom clasice, produse până în anul 1972.
Ce spunea Țiriac despre colecția sa de mașini
În trecut, fostul jucător de tenis a fost întrebat cât valorează colecția sa impresionantă, dar nu a vrut să dezvăluie nicio sumă, potrivit sport.ro.
”Nu am făcut calculul, pentru că e irelevant cât valorează. Nu sunt de vânzare, în primul rând, și nu îmi rămân mie, în al doilea rând.
Toată lumea știe că am 83 de ani, dar e mai greu să am foarte multe speranțe să o mai duc mai departe încă 50 de ani. Asta rămâne așa cum este, pentru copiii care vin sau pentru tinerii care cresc, pentru doritori, pentru București.
Încet-încet, vin oamenii de la aeroport direct aici, să vadă colecția. E surprinzător, pentru că nu am făcut nicio publicitate, nici în oraș, nici internațional.
Oamenii au aflat de ea, iar aici înăuntru schimbăm în fiecare lună 20-30 de mașini. Ies afară unele, intră altele, iar unele suferă reconstituiri, în atelier. Realitatea însă e că astăzi nu mai sunt mecanici, așa că durează”, a spus Țiriac, pentru sursa de mai sus.