Ies la iveală noi dezvăluiri incendiare despre amanta lui Pique! S-a aflat cu cine a fost înşelată, de fapt, Shakira? Sunt amănunte care aruncă totul în aer. După ce cântăreaţa a confirmat despărţirea de fotbalist după 12 ani de relaţie acum ies la iveală amănunte absolut incredibile.
Jucătorul celor de la FC Barcelona continuă să nu aibă nicio reacţie, dar jurnaliştii spanioli de la marca.com vin cu detalii despre ruptura dintre cei doi. Mai mult, jurnalistele Lorena Vazquez și Laura Fa, de la El Periodico, au oferit noi detalii în acest caz. Cele două au anunțat despărțirea înainte ca aceasta să fie confirmată de Shakira și au dezvăluit relația pe care fotbalistul ar avea-o cu o tânără, alături de care a fost surprins în mai multe rânduri, în club.
Lorena Vazquez și Laura Fa susțin că Pique s-a întâlnit cu noua lui iubită în mai multe rânduri, într-un faimos club din Barcelona, La Traviesa. Cele două jurnaliste susțin că noua parteneră a fotbalistului și-a șters conturile de pe rețelele sociale, după ce s-a aflat de relația pe care o are cu Gerard Pique. Tânăra ar fi avut peste 300 de postări pe contul de Instagram pe care l-a „făcut nevăzut”.
Lorena Vazquez și Laura Fa nu au vrut să dezvăluie numele tinerei, însă au dat asigurări că acesta începe cu litera „C”.
Mai mult, surse apropiate acestuia au dezvăluit că nu s-ar pune problema de așa ceva. Totuşi, amanta lui Pique ar avea 22 de ani, nu 20, cum s-a scris inițial, și ar fi prietenă cu soția lui Riqui Puig, colegul lui Gerard Pique de la Barcelona. Mijlocașul de 22 de ani ar fi fost „omul de legătură”.
„Pique a fost cel care a vrut ca el și Shakira să stea separat o perioadă, nu ea. Nu pot spune exact ce fel de relație are Pique cu acea tânără, pentru i-aș face rău Shakirei”, a spus jurnalista Lorena Vazquez.