Radu Drăguşin a fost integralist în meciul jucat de echipa sa, Genoa, cu Bologna, scor 1-1, în etapa a 19-a din Serie A.
La meci a fost prezent și agentul internaționalului român și cel mai probabil, în aceste zile, vor continua discuțiile privind transferul la Tottenham sau Napoli.
Nota primită de Radu Drăguşin la meciul cu Bologna
Genoa a remiznat cu Bologna, scor 1-1, în etapa a 19-a din Serie A. În prima repriză, Gudmundsson a deschis scorul, pentru ca De Silvestri să stabilească rezultatul meciului în minutul 90+6.
Radu Drăgușin a fost integralist, iar cei de la Sofascore i-au acordat nota 7.3, a treia cea mai mare din tabăra oaspeților. Potrivit statisticilor, internaționalul român a reușit să blocheze 4 șuturi și a reușit un tackling. A îndepărtat de 5 ori balonul din preajma propriului careu și a interceptat 3 mingi. De asemenea, atacanții celor de la Bologna nu au avut nicio șansă în fața sa. Tricolorul a câștigat toate duelurile. A avut 22 de pase reușite din cele 24 încercate.
Portarul Josep Martinez a primit 8.3, după ce a avut mai multe intervenții de excepție, iar marcatorul golului a fost notat cu 7.4.
Genoa este pe locul 12 cu 21 de puncte în Serie A, în timp ce revelația Bologna este pe 5, cu 32 de puncte.
Se decide viitorul lui Drăgușin
Florin Manea spunea că va fi prezent la acest meci și cel mai probabil vor continua discuțiile despre transferul românului. Potrivit ultimelor informații din presa internațională, Tottenham este dispusă să plătească 27 de milioane de euro. Napoli a intrat pe fir și a înaintat și ea o ofertă.