Dezvăluirea momentului despre fosta vedeta lui Gică Hagi! Louis Munteanu, aproape de a semna cu CFR Cluj. E dorit insistent de Dan Petrescu

CFR Cluj a reușit să-l convingă pe Louis Munteanu să revină în România. Președintele clujenilor a dat toate amănuntele despre transferul care se poate face în următoarele zile. Jucătorul lui Gică Hagi este dorit, insistent, de Dan Petrescu.

Fotbalistul celor de la Fiorentina a jucat sezonul trecut la Farul, iar în această vară a fost dorit și de FCSB și Rapid.

Louis Munteanu, aproape de a semna cu CFR Cluj

Dan Petrescu vrea un lot puternic pentru a ataca titlul. Astfel, a insistat pentru transferul lui Louis Munteanu, iar șefii clujenilor au făcut tot ce au putut pentru a-i îndeplini dorința. Ioan Varga anunța, ieri, că prezentarea oficială a jucătorului ar putea avea loc săptămâna viitoare.

Cristi Balaj, președintele echipei, a dat și el amănunte despre transfer.

„Louis Munteanu nu a ajuns încă la Cluj, au fost discuții pentru transferul lui. E un cadru propice, pentru că Dan Petrescu, după cum observați, introduce și jucători tineri. Suntem printre puținele echipe care respectăm regula. Chiar folosim mai mulți jucători Under 21.

 Îi avem ca U21 pe Sava, pe Matei Ilie, care și-au prelungit contractele. Și-au dorit să rămână la CFR Cluj. Iar dacă vorbim și de Louis Munteanu, avem garanția că antrenorul are dorința de a folosi jucători români cât mai tineri.

 În ceea ce-l privește pe Munteanu, domnul Varga se bazează pe anumite lucruri când spune ce spune”, a spus Cristi Balaj, pentru Fanatik.

Atacantul mai are un an de contract cu italienii. Ioan Varga se pare că va plăti două milioane de euro pentru un transfer definitiv, iar Munteanu ar urma să aibă un salariu de 25.000 de euro pe lună.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Ion Ţiriac detonează bomba! Funcţia uriaşă pe care o vizează. Când îşi va depune candidatura

Ion Ţiriac detonează bomba! Funcţia uriaşă pe care o...

Seară nebună în Liga Naţiunilor! Ungurii au încasat-o grav. Surprize pe bandă rulantă + Rezultate complete

Seară nebună în Liga Naţiunilor! Ungurii au încasat-o grav....

Vestea momentului pentru Elias Charalambous! FCSB a dat marea lovitură. Jucătorul cu care vor lua titlul

Vestea momentului pentru Elias Charalambous! FCSB a dat marea...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed