Mihai Stoica este convins că Edi Iordănescu și-a decis deja viitorul. Managerul oficial al campioanei României are încredere că selecționerul va continua pe banca tehnică a echipei naționale.
Edi Iordănescu mai are contract cu FRF, pentru banca tehnică a echipei naționale, până la finalul EURO 2024.
Dezvăluirea momentului despre Edi Iordănescu! Mihai Stoica a spus clar
Deși mereu a evitat să vorbescă despre viitorul său ca selecționer al naționalei mari a României, Mihai Stoica este convins că Edi Iordănescu își va prelungi contractul cu FRF, asta dacă nu a făcut-o deja.
„Cred că palma este bătută şi cred că se gândesc când este momentul oportun să anunţe continuarea şi va ieşi fum alb. Am un feeling. Dacă aş avea o casă de pariuri, aş da o cotă foarte foarte mică la probabilitatea ca Edi Iordănescu să continue la echipa naţională.
Nu se va anunţa niciodată după EURO că Edi nu va continua. Se întâmplă ceva bun în vestiar cu Edi. Este clar că jucătorii vor ca Edi să continue. Niciodată nu au cum să anunţe. Pentru ce să creezi un dezagrement în vestiarul echipei naţionale?”, a spus Mihai Stoica, conform orangesport.ro.
Echipa națională a României va debuta la EURO 2024 pe 17 iunie, cu Ucraina. Meciul va avea loc pe llianz Arena, Munchen, și va începe la 16:00.
A doua adversară a tricolorilor, din Grupa E, este Belgia, cu care va juca de la ora 22:00, pe 22 iunie, pe stadionul Rhein Energie, Koln. Ultimul meci al României din grupă va fi pe 26 iunie, de la ora 19:00, cu Slovacia. Partida se va desfășura pe Waldstadion, Frankfurt.