Internaţionalul spaniol Gerard Pique, fundaşul echipei de fotbal FC Barcelona, a dezvăluit că a fost la un pas să cumpere clubul francez Red Star Paris, în primăvara anului trecut, informează cotidianul sportiv L’Equipe, potrivit agerpres.
Pique a încercat să facă această tranzacţie prin intermediul societăţii sale Kosmos, cea care patronează în prezent şi celebra competiţie masculină de tenis pe echipe Cupa Davis.
„Am fost la două degete să cumpăr Red Star. Din păcate, am intrat un pic cam târziu în negocieri. Dar am mers la Paris, am văzut stadionul, am discutat cu Patrice Haddad, proprietarul clubului la vremea respectivă. Mă interesa, deoarece lucrurile au mers bine după ce am cumpărat FC Andorra, pe care l-am preluat când era în divizia a cincea, iar acum este în liga a treia şi poate promova”, a declarat Pique într-un interviu publicat de L’Equipe.
Fotbalistul iberic a revenit şi asupra scandalului generat de implicarea sa în organizarea Supercupei Spaniei în Arabia Saudită, opinând că nu există niciun conflict de interese în acest caz.
Pique recunoaşte că a menţinut o relaţie de prietenie cu actualul preşedinte al Federaţiei spaniole de fotbal, Luis Rubiales, de când era preşedinte al sindicatului jucătorilor, iar unii au confundat acest lucru cu favoritismul, care, în opinia sa, nu există.
„Nu am nimic de ascuns, totul este legat. Apoi este problema conflictului de interese. Pentru mine nu există. Singurul lucru ilegal care există e că cineva a accesat mesaje vocale private şi le-a scurs către presă”, a spus jucătorul. Acesta a reamintit că FC Barcelona nu a câştigat niciuna dintre Supercupele Spaniei derulate în Arabia Saudită, iar societatea Kosmos nu a făcut decât să încaseze un comision pentru intermedierea sa, aşa că Federaţia spaniolă de fotbal nu-i datorează nimic şi nu este nevoită să-l favorizeze pe teren.
Pique l-a dat ca exemplu în acest sens pe tenismanul sârb Novak Djokovic, care patronează turneul de la Belgrad, iar asta nu înseamnă că îl câştigă neapărat sau că arbitrii îl favorizează.
„Acest tip de situaţie devine din ce în ce mai frecventă în sport şi vor fi mai multe, pentru că sunt din ce în ce mai mulţi sportivi ca mine care investesc în sport înainte de a se retrage”, a adăugat el.
În ciuda prezenţei sale în lumea afacerilor, Pique afirmă că nimic nu egalează emoţia pe care o simte pe teren şi că, în ziua în care va înceta să o mai simtă, va părăsi fotbalul.