Dezvăluirea care va produce un scandal uriaş! S-a aflat cine este vinovat pentru suspendarea Simonei Halep. Bogdan Stelea a deslușit misterul. Este convins că sportiva noastră a fost victima unui sabotaj din partea unui apropiat.
Bogdan Stelea a spus cine ar putea fi vinovatul pentru suspendarea Simonei Halep! Crede că fosta campioană a bănuit pe cineva încă de la început.
Cine este vinovat pentru suspendarea Simonei Halep!
Simona Halep a fost suspendată pentru următorii patru ani, în urma testării sale pozitive cu roxadustat, în cadrul US Open 2022. ITIA a făcut public verdictul tribunalului Sport Resolutions, marți după-amiaza.
Bogdan Stelea o consideră pe Simona Halep nevinovată în tot acest caz de dopaj și are încredere oarbă în constănțeancă. Nu crede că Simona ar fi capabilă să consume substanțe interzise În mod intenționat.
Fostul portar al naționalei crede cu tărie în teoria conform căreia Simona Halep ar fi fost trădată de către cineva din ”interior”, administrându-i-se substanța în necunoștință de cauză, potrivit digisport.ro.
”Încă de la început e clar că nu a știut ce a luat. (n.r. nu crezi ceea ce spune ITIA?) Eu nu cred că s-a dopat intenționat. Pentru mine e elocventă prima declarație pe care a dat-o, în momentul în care a zis că s-a simțit trădată.
Declarația respectivă a dat-o la cald, pentru că nu se aștepta, sub nicio formă la așa ceva. Aceea a fost declarația care m-a făcut să mă gândesc că nu a știut ce se întâmplă cu ea.
După aceea s-a oprit, pentru că sunt convins că s-au făcut presiuni asupra ei și, după cum o cunosc, făcând parte dintr-o echipă, a zis să nu facă anumite lucruri să-i pună într-o lumină proastă.
Ei probabil că i-au dat garanții (n.r. oamenii din staff-ul Simonei Halep) că o să se rezolve în vreun fel.
Eu cred că produsul respectiv a apărut ulterior. L-au găsit ca o scuză pentru ce i-au dat.
(n.r. i-au dat această substanță să o dopeze pe Simona Halep?) Probabil. I-au dat anumite lucruri pe care le-a luat, fără să știe, și după aceea au încercat să găsească o scuză pentru produsul respectiv”, a spus Stelea.