Dezastru total la Dinamo! Falimentul nu ar mai putea fi evitat. Investitorii care voiau să cumpere acţiunile de la Dorin Şerdean au renunţat la achiziţionarea clubului. Se pare că situaţia reală a echipei din Ştefan cel Mare este mult mai gravă decât se credea.
Dinamo trăieşte periculos. Joacă foarte prost în liga a doua şi acum şi-a luat adio şi de la unul dintre potenţialii investitori.
Dezastru total la Dinamo!
Se pare că cei din grupul de investitori de la One au decis să renunţe la achiziţionarea clubului Dinamo, conform prosport.ro. Se ştia că datoriile câinilor ar fi de aproximativ 8 milioane de euro, dar se pare că situaţia ar fi mult mai gravă.
Grupul de imobiliare a purtat negocieri pentru achiziționarea clubului Dinamo. Acestea au fost finalizate cu un verdict negativ pentru echipa antrenată de către Ovidiu Burcă. Situația reală din acte ar fi mult mai gravă decât se ştia, mai spune sursa citată.
Avocații care au studiat actele au descoperit că situația de la Dinamo este compromisă. Nu s-ar putea construi nimic pe termen lung. Andrei Nicolescu, fost vicepreședinte la Rapid, a fost cel care i-a reprezentat, ca avocat, pe investitorii interesați de Dinamo. „Politica grupului de investiții este să nu facă niciun comentariu în legătură cu orice tranzacție care nu este finalizată, așa încât, la acest moment, nu avem nimic de comentat”, spunea acesta, în urmă cu trei zile.
După ce a retrogradat în premieră în Liga 2, Dinamo nu arată prea bine nici din punct de vedere sportiv. A înregistrat o victorie cu Progresul Spartac și trei înfrângeri cu Oțelul Galați, Viitorul Târgu Joi, respectiv Unirea Dej.
„E tensiune foarte mare, îi înțeleg pe fani, încă o dată o să îi rog să aibă puțină răbdare. Atât eu cât și Ovidiu am venit în cel mai dificil moment din istoria lui Dinamo și am venit ca să construim. Cred că au marcat 3 goluri din aproximativ două ocazii. Spiritul lui Dinamo lipsește și, din păcate, lipsește la unii jucători care sunt aici de mai mult timp. Dacă sunt jucători care nu înțeleg ce înseamnă Dinamo, vor pleca”, a spus Vlad Iacob, după înfrângerea cu Unirea Dej.