Dennis Politic are tupeu! Anunţ incredibil al vedetei lui Zeljko Kopic. Adevăratul obiectiv al lui Dinamo în Superliga. Câinii au terminat anul pe locul 3, dar puteau fi lideri dacă ar fi învins Rapid.
Dennis Politic a dat verdictul. Spune că Dinamo are şanse să ia titlul în acest sezon de Superliga.
Dennis Politic are tupeu!
Dinamo s-a schimbat total faţă de sezonul trecut când a evitat retrogradarea doar prin intermediul barajului. Acum, câinii au vise de mărire, iar Dennis Politic a spus clar. Câinii chiar se pot bate la titlu în acest sezon, conform gsp.ro.
”Deocamdată, statistica arată că șansele sunt foarte bune. Suntem într-o formă foarte bună, avem o echipa foarte bună și suntem aici pentru că meritam. Chiar văd șanse reale, fără nicio aroganță, după ce vom intra în play-off, cu siguranță ne vom lupta pentru titlu.
Ar fi ceva incredibil, nu știu dacă ar fi un miracol, cu siguranță nu multă lume, poate nimeni nu se aștepta la chestia asta. Și noi suntem foarte bucuroși și foarte plăcut surprinși. Vom da tot ce putem să încercăm să facem asta să se întâmple.
S-ar închide Bucureștiul, sincer, la cați dinamoviști sunt. Cum echipa nu a mai luat demult campionatul, cu siguranță ar fi ceva incredibil. Ar fi o mare fericire pentru noi și niște momente unice pe care le trăiești în viață”, a spus Dennis Politic, potrivit sursei citate.
Chiar dacă ar câştiga titlul în Superliga pentru Dinamo ar fi doar un trofeu în palmares. Câinii sunt încă în insolvenţă şi nu au drept de a juca în cupele europene.