Dennis Man și Valentin Mihăilă, anunțul momentului după ce au făcut spectacol în Italia. Ce planuri au tricolorii

Dennis Man și Valentin Mihăilă au anunțat ce planuri au după ce au făcut spectacol în meciul dintre Parma și Sampdoria, scor 3-0. Ambii tricolori și-au trecu numele pe lista marcatorilor.

Parma este lider în Serie B Italia, cu 45 de puncte, iar în acest sezon ar putea promova.

Dennis Man și Valentin Mihăilă, anunțul momentului

Dennis Man și Valentin Mihăilă au fost titulari în meciul dintre Sampdoria și Parma din Serie B. Man a deschis scorul în minutul 41 din penalty, iar Valentin Mihăilă a înscris 3 minute mai târziu chiar din pasa compatriotului său. Nahuel Estevez a marcat golul 3.

Jurnaliștii italieni au vrut să afle care este secretul relației dintre cei doi internaționali români. Cu această ocazie, fotbaliștii au vorbit și despre planurile pe care le au.

„Suntem fericiți, am făcut un meci grozav. Știam că este un meci greu, dar suntem fericiți. Vreau să dau mai mult în fiecare meci și să ajut echipa, sunt mulțumit de asta. Este calea cea bună, lucrăm împreună în fiecare zi: antrenorul are încredere în noi. Suntem fericiți și vrem să continuăm așa.

Pecchia m-a ajutat foarte mult, are încredere în mine și vorbește cu mine în fiecare zi. Acest lucru îmi dă încredere și îmi dă ideea că pot face mai mult. Mihăilă? Mă bucur pentru el, avea nevoie de gol. Acum să continuăm așa, lucrăm în fiecare zi pentru asta”, a spus Dennis Man.

Valentin Mihăilă spune că obiectivul său este să ajungă în Serie A.

„Mă cunosc de mult timp cu Man, am jucat la U21 și acum jucăm la naționala de seniori a României. Apoi am venit aici împreună, suntem aproape ca niște frați. Dar tot ce se întâmplă pe teren se datorează echipei, pentru că suntem un grup puternic. Cu toții vorbim aceeași limbă pe teren, nimeni nu este diferit. Suntem tineri și vrem să demonstrăm că facem multe lucruri bune.

Ne dorim să atingem obiectivul, nu are nicio legătură cu cine marchează și cine pasează. Singurul lucru care contează este câștigarea meciurilor.

Încercăm să ne distrăm pe teren, suntem tineri și vrem să demonstrăm că putem juca la un nivel înalt. Deci toți cei care sunt în echipă dau totul pe teren, vrem să ajungem în Serie A și să jucăm la un nivel înalt”, a spus și Valentin Mihăilă.

Parma va juca în următoarea etapă pe terenul celor de la Modena.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed