Dennis Man, ce ghinion! A ieșit accidentat contra Interului+ Șumudică, egal de prestigiu cu Al Hillal+ Lucescu junior, victorie în Cupă

Dennis Man a fost titularizat de către antrenorul Parmei, Fabio Pecchia, în partida de cupă cu Inter. Dar n-a prins decât 24 de minute pe teren.

Românul a acuzat dureri la coapsă și n-a mai putut continua meciul. A fost înlocuit de Stanko Juric, care a și reușit să deschidă scorul la Milano în minutul 38.

Șumudică, în culmea fericirii

Pentru Marius Șumudică a fost, în schimb, o seară minunată. Al-Raed a scos iar un rezultat bun, chiar contra lui Al-Hilal, scor 1-1, din etapa cu numărul 15 a campionatului Arabiei Saudite.

sursa: Twitter

„Am fost capabili de a controla meciul timp de 70 de minute, iar eu sunt foarte fericit că toate schimbările mele au fost eficiente și au schimbat soarta meciului.

Nu vreau să mă repet și să spun din nou că ne lipsesc mai mulți jucători din cauza accidentărilor, ci vreau să le transmit felicitări fotbaliștilor saudiți pentru nivelul de joc arătat.

Îl felicit în special pe Mubarak Al-Rajeh, căruia îi prevăd un viitor frumos în fotbalul saudit. Îmi propun să obținem minimum patru puncte din următoarele două meciuri. Dacă nu vom reuși asta, nu voi fi mulțumit”, a spus Șumudică, potrivit presei arabe.

Răzvan Lucescu, victoria în Cupa Greciei

Și PAOK a câștigat marți seară meciul retur de pe teren propriu cu cei de la Kalamata, scor 2-0, din cadrul optimilor Cupei Greciei.

PAOK a deschis scorul după doar 11 minute, prin Brandon Thomas. Atacantul a bifat dubla după doar două minute, stabilind scorul final.

Echipa lui Răzvan Lucescu (53 de ani) a ajuns astfel la nouă meciuri oficiale consecutive fără înfrângere.

 

 

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed