Sepsi a câștigat încă un trofeu. Supercupa României a ajuns la Sfântu Gheorghe, după ce covăsnenii au învins Farul, la Ploiești, scor 0-1. Unicul gol a fost marcat de Ion Gheorghe.
Denis Alibec nu a ratat ocazia și și-a certat colegii.
„Și-au făcut jocul. Nu m-am simțit bine fizic dar nu e o scuză. Trebuia să dăm mai mult pe teren si colegii mei. Nu meritam mai mult în această seară.
Trebuie să analizăm ce s-a întâmplat. Nu discut de arbitraj. Mă bufnește râsul. Trebuie să învățăm din greșelile care le facem și să avem un am mai bun decât anul trecut”, a declarat Denis Alibec după meci.
„Nu am fost noi în seara asta. Primă repriză foarte slabă. A doua am avut ceva şanse, nu ocazii. Lumea era obişnuită cu altceva din partea noastră. Trebuia să câştigăm, nu e o scuză că am venit din vacanţă. Peste 3 zile vine alt meci. Trebuie să demonstrăm că suntem buni. Suntem foarte departe faţă de meciul cu FCSB. Nu suntem la 100%. Ne pare rău. Sperăm ca în meciul cu Sheriff să nu atârne acest rezultat. Să facem mândră lumea care iubeşte echipa asta”, a spus Andrei Artean, la finalul meciului, în direct la Digisport.
Sepsi a reușit să adune 4 trofee în ultimii 2 ani.