Defensivul Cholo Simeone și-a mai luat un închizător: belgianul Witsel a semnat cu Atletico Madrid!

În vârstă de 33 de ani, Axel Witsel e cea mai proaspătă achizție a lui Atletico Madrid. E prima din această vară, iar cârcotașii l-au ironizat deja pe Diego Simeone. Proverbial pentru stilul său de a închide jocul adversarului, omul care a perfecționat la maximum celebra ”autobază” și-a luat un jucător pe gustul lui.

Witsel joacă pe postul de mijlocaș central și nici n-a costat nimic, pentru că a ajuns pe Wanda Metropolitano din postura de jucător liber după ce a încheiat contractul cu Borussia Dortmund.

„Sunt mândru că am semnat cu acest club istoric. Abia aștept să mă întâlnesc cu colegii și antrenorii și să port culorile acestui mare club”, a anunțat belgianul pe contul lui de Twitter.

Înainte de a ajunge la Atletico, internaționalul belgian a jucat 4 sezoane la Borussia Dortmund, cu care a câștigat o Cupă a Germaniei și o Supercupă a Germaniei.

Atletico a ținut să sublinieze că Witsel are „peste 600 de meciuri” la activ și că face parte din „generația de aur a naționalei Belgiei”. Axel Witsel a bifat 124 de prezențe la echipa națională și a marcat 12 goluri pentru ”dracii roșii”.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed