Declarația emoționantă a selecționerului Ucrainei, după ‘războiul’ cu Scoţia: Am jucat pentru cei care luptă în tranşee până la ultima picătură de sânge

Echipa de fotbal a Ucrainei a oferit un strop de speranţă ţării aflate în război, învingând Scoţia (3-1) miercuri în semifinalele play-off-ului pentru Cupa Mondială din Qatar. Selecţionerul spune că jucătorii au jucat pentru cei din „tranşee şi spitale”, anunță news.ro.

„Nu mai am nicio emoţie, toate emoţiile mi-au rămas pe teren. Această victorie nu a fost pentru mine, sau pentru membrii echipei, a fost pentru ţara noastră, aşa că a fost o victorie uriaşă. A fost un efort colectiv foarte bun. Au dat totul pentru oamenii pentru care joacă, ucraineni, pentru cei care îi urmăresc acasă. Forţele armate, în tranşee sau în spital, ne mulţumesc, dar noi le mulţumim. Am jucat pentru cei care luptă în tranşee până la ultima picătură de sânge. Am jucat pentru ucrainenii care suferă în fiecare zi. Am făcut un pas foarte mic spre obiectivul nostru (Cupa Mondială). Încă mai este Ţara Galilor în cale. Vom face totul pentru a-i face pe ucraineni mândri. Echipa mea şi cu mine suntem mândri că suntem ucraineni”, a spus selecţionerul Oleksandr Petrakov, conform lefigaro.fr.

Reprezentativa Ucrainei a învins, miercuri, la Glasgow, cu scorul de 3-1, selecţionata Scoţiei, în semifinalele barajului pentru Cupa Mondială, Calea A.

Au marcat Iarmolenko ’33, Iaremciuk ’49 şi Dovbik ‘90+5 pentru învingători, respectiv McGregor ’79 pentru învinşi.

Meciul a fost programat iniţial în martie, dar a fost amânat din cauza războiului.

Naţionala Ucrainei se va deplasa la Cardiff pentru a înfrunta Ţara Galilor, la 5 iunie, în joc fiind un „bilet” pentru turneul final din Qatar (21 noiembrie-18 decembrie).

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed