Decizie-șoc în Liga I! Un club de tradiție din România se desparte de un nume mare din conducere

De astăzi, fostul internațional Jean Vlădoiu nu mai este managerul sportiv al lui FC Argeș. Anunțul a fost făcut pe pagina oficială a clubului din Trivale, care a precizat că s-a ajuns la un acord pentru rezilierea contractului.

“Au fost doi ani de excepție, mai ales pentru mine, care eram la prima provocare de acest gen. Am venit la FC Argeș într-un moment greu, când echipa era pe ultimul loc și am încercat cu toată puterea să ajut, în plan sportiv, ca echipa să-și atingă obiectivele.

Din păcate, în acest sezon așteptările au fost mult mai mari, iar realizările departe de obiectivele stabilite în debutul sezonului, fapt pe care mi l-am asumat și mi-l asum și acum, la final. Din acest motiv, am considerat că este momentul să mă retrag din funcția de manager sportiv, dar să rămân același înflăcărat suporter al echipei FC Argeș.

Le mulțumesc tututor colegilor și suporterilor pentru colaborare, înțelegere și susținere. Hai FC Arges!”, a spus Vlădoiu, de acum fost manager sportiv al Argeșului.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed