Simona Halep a fost suspendată temporar din tenis după ce a fost depistată pozitiv la un test anti-dopping efectuat la US Open.
Românca a început lupta de apărare împotriva acestei decizii, iar astăzi a avut o întalnire total neașteptată.
Simona Halep îl are de partea ei pe fostul antrenor
Simona Halep și Darren Cahill au avut o întâlnire secretă, de urgență, la București, în plin scandal de dopaj al sportivei.
Joi, în jurul orelor 15, Halep și Cahill s-au văzut pentru prima dată de la izbucnirea scandalului de dopaj. Antrenorul a venit special de la Paris pentru această întâlnire. Sportiva a apărut la bordul unul BMW nou, Seria 2. Îmbrăcată într-un mod obișnuit, cu blugi și geacă, Simona a atras totuși privirile celor de pe stradă.
Ea a intrat în localul cu specific spaniol, din zona Dorobanți, și a zăbovit acolo vreme de aproape două ore alături de fostul ei antrenor. Sursele ProSport susțin că Darren Cahill i-ar fi recomandat, de la declanșarea scandalului, să colaboreze cu o firmă de avocatură din New York. Aceeași care a fost folosită de Mihaela Buzărnescu atunci când a dat în judecată WTA și a cerut 3 milioane de dolari drept despăgubiri.
Despre ce au vorbit Halep și Cahill
Cel mai probabil, dialogul dintre jucătoare și antrenoare s-a purtat pe seama apărării pe care o va folosi românca în fața judecătorilor. Este foarte posibil ca australianul să fie chemat drept martor sau măcar o declarație de-a lui să fie depusă la dosar.
La finalul discuțiilor, cei doi au părăsit împreună restaurantul. Mima Simonei Halep nu era deloc una zâmbitoare, ci mai degrabă preocupată. Grija viitorului proces o apăsă din ce în ce mai tare. Apoi, fiecare a mers în direcții diferite, susține prosport.