Oficialii de la CSU Craiova au decis ca echipa să nu plece în cantonament în străinătate, ci să se pregătească în Bănie. Reunirea este stabilită pentru 3 ianuarie.
Oltenii vor avea primul meci oficial în Superliga pe 19 ianuarie, în compania celor de la Dinamo.
CSU Craiova nu va pleca în cantonament în străinătate
În acest an, oltenii vor face pregătirea de iarnă, acasă, la baza „Ilie Balaci”. Oficialii clubului au luat această decizie motivând că timpul ar fi foarte scurt, de doar două săptămâni. Vor avea două partide amicale, dar adversarele nu au fost însă stabilite. Cel mai probabil, Mihai Rotaru va plăti deplasarea adversarilor, dacă aceștia nu sunt din Craiova.
De regulă, CSU Craiova pleca în Turcia, la Belek. Anul trecut costurile s-au ridicat la peste 200.000 de euro.
„Echipa se va pregăti strict în condițiile de joc din România. Riscam să mergem în Antalya unde condițiile meteo erau precare, iar în Poiana Brașov nu aveam condițiile de acasă, de la Craiova. În Spania si Portugalia era cu totul altă climă față de România”, au transmis cei de la club.
Elevii lui Costel Gâlcă au un început de an dificil. Primul meeci îl joacă în compania celor de la Dinamo. Urmează etapa cu numărul 23 în care o întâlnesc pe Rapid, în deplasare.
Craiova are 35 de puncte și se află pe locul 4. U Cluj și FCSB sunt pe primele două locuri, la egalitate, 37 de puncte.