Decizia de ultimă oră luată de FCSB, după motivarea transmisă de Curtea de Apel privind procesul palmaresului.
Curtea de Apel București a emis motivarea deciziei din octombrie 2023, în urma căreia palmaresul din perioada 1947-1998 rămâne la CSA Steaua.
Ce a făcut FCSB după anunţul venit de la tribunal
În urma hotărârii transmise de Curtea de Apel București, CSA Steaua a ieșit la atac și îi acuză pe roș-albaștrii că au folosit pe nedrept palmaresul Stelei în perioada 2003 – 2017 și că au jucat ilegal în Liga 1.
Mai mult de atât, oficialii echipei Armatei cer public oficialilor de la LPF și FRF să prezinte public măsurile pe care le vor lua.
Asta nu este tot, CSA Steaua va trimite celor de la FRF motivarea luată de Curtea de Apel, și mai apoi vor cere să înștiințeze UEFA cu privire la deciziile judecătorești.
În urma a tuturor celor întâmplate, FCSB a schimbat descrierea paginii sale de Facebook.
Dacă până acum, în descriere, era precizat faptul că roș-albaștri dețin 27 de trofee de campioană, 23 de trofee al Cupei României, un trofeu de la Liga Campionilor și o Supercupă a Europei, acum mesajul a fost schimbat în „Bine ați venit pe pagina oficială de Facebook a celei mai iubite echipe de fotbal din România!”.