Decizie de ultimă oră a autorităţilor! S-a întâmplat după decesul Reginei Elisabeta a II-a. Funerariile opresc fotbalul. Trei meciuri din prima ligă a campionatului de fotbal al Angliei, programate la sfârşitul acestei săptămâni, au fost amânate din cauza funeraliilor Reginei Elisabeta a II-a, informează AFP.
„Şapte dintre cele zece meciuri din Premier League programate pentru acest weekend se vor disputa, însă trei meciuri vor fi amânate din cauza evenimentelor din jurul funeraliilor Reginei”, a scris organizatorul primei ligi engleze într-un comunicat.
Decizie de ultimă oră a autorităţilor!
Cele trei partide ale etapei a opta a sezonului care au fost amânate sunt Brighton – Crystal Palace, care trebuia să se dispute sâmbătă, Manchester United – Leeds United şi Chelsea Londra – FC Liverpool, programate duminică. Acesta vor avea loc la o dată ulterioară.
Totodată, Premier League a anunţat modificarea orelor de disputare ale partidelor Brentford – Arsenal Londra şi Everton – West Ham United, programate duminică şi care vor debuta mai târziu decât era stabilit iniţial.
Anterior, UEFA anunţase amânarea meciului dintre Arsenal Londra şi PSV Eindhoven, prevăzut joi în cadrul competiţiei Europa League.
De asemenea, partida dintre Glasgow Rangers şi SSC Napoli, programat marţi în etapa a 2-a a grupelor Ligii Campionilor, a fost amânată pentru miercuri, 14 septembrie.
Regina Elisabeta a II-a a murit pe 8 septembrie la castelul Balmoral din Scoţia, iar sicriul cu rămăşiţele sale pământeşti a fost adus duminică la Edinburgh, urmând să fie transportat cu avionul la Londra, în cursul zilei de marţi.