Decizia care a şocat-o pe Cristina Neagu! Le-a dat afară imediat. Vedetele de la Rapid, puse pe liber. Mutarea la care nimeni nu se aştepta, făcută în plin sezon de Liga Campionilor, dar şi în Liga Florilor.
Sunt probleme mari la rivala celor de la CSM Bucureşti, Rapid. Astfel, echipa la care joacă Cristina Neagu are drum liniştit spre un nou titlu.
Decizia care a şocat-o pe Cristina Neagu!
Şefii celor de la CS Rapid au anunţat încetarea colaborării cu jucătoarele Marta Lopez şi Milena Raicevic. Centrul muntenegrean Milena Raicevic, venit de la Buducnost Podgorica, evolua din ianuarie la Rapid. Marta Lopez a ajuns la Rapid în 2021 de la SCM Râmnicu Vâlcea.
Vicecampioana naţională din sezonul trecut nu are rezultate prea bune în această stagiune. Este pe locul 6 în Liga Naţională, 6 victorii, un egal şi 3 eşecuri. Mai mult, e pe penultimul loc în Grupa B a Ligii Campionilor, o victorie, un egal, 5 înfrângeri.
Ambele jucătoare mai aveau contracte până în 2026 cu formația bucureșteană și salarii anuale de peste 100.000 de euro. Odată cu această decizie, CS Rapid rămâne cu un lot de 18 jucătoare.
Totuși, CS Rapid s-ar putea confrunta cu probleme din cauza celor două jucătoare. În contractele lui Lopez și Raicevic ar exista o clauză potrivit căreia Rapidul trebuia să le informeze cu 90 zile înainte privind încetarea colaborării, potrivit golazo.ro. În acest caz, handbalistele ar fi decise să solicite despăgubiri pentru încetarea prematură a contractelor.