De ce nu poate fi dat afară Răzvan Lucescu. O legendă a lui PAOK Salonic, dezvăluiri incredibile. Amănunte din interior despre antrenor

De ce nu poate fi dat afară Răzvan Lucescu. O legendă a lui PAOK Salonic, dezvăluiri incredibile. Amănunte din interior despre antrenor. Echipa greacă este într-o criză de rezultate.

Răzvan Lucescu a ratat Champions League, iar grupa de Europa League a început-o cu două înfrângeri. În al doilea meci a fost învinsă de campioana FCSB.

De ce nu poate fi dat afară Răzvan Lucescu

După 3 eşecuri consecutive, PAOK Salonic s-a impus în campionat. A învins Levadiakos, scor 2-0. La final, Răzvan Lucescu a avut un mesaj dur. „Nu am nicio problemă să mă duc la Salonic şi să îmi fac bagajele pentru Bucureşti, dacă unii oameni nu înţeleg procesul. Sunt liniştit şi am arătat ce pot face, dacă cineva nu este fericit, eu pot pleca”, a spus antrenorul.

Grecii au reacţionat imediat. Unii susțin că Lucescu s-a referit clar la patronul Ivan Savvidis, alții la jurnaliștii care au criticat echipa. Alții spun că nu există nicio problemă între cei doi și că antrenorul ar fi vrut, de fapt, să motiveze suplimentar vestiarul.

O interpretare a fost oferită recent și de Koulis Apostolidis, conform Metrosport. Acesta este unul dintre cele mai mari nume din istoria celor de la PAOK Salonic. După retragere, și vicepreședintele clubului din Salonic.

„Aluziile lui Lucescu n-au fost deloc la adresa jurnaliștilor. Se referea clar la Ivan Savvidis, care fie îl poate păstra, fie îl poate îndepărta. Există un dezacord clar între cei doi. Fiecare are drepturile lui, dar când un antrenor cere anumiți jucători, aceștia trebuie să vină atunci când sunt ceruți.

Dacă ar fi fost vorba de orice alt antrenor, acum am fi vorbit de unul dat afară, cu astfel de declarații. Dar Lucescu, datorită titlurilor câștigate (n.r. două titluri și două Cupe ale Greciei) și a personalității lui, a spus public ce a crezut fără să existe repercursiuni”, a declarat Apostolidis.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed