Sorin Cârțu a vorbit despre o plecare a lui Costel Galcă de la CSU Craiova. Fostul președinte al oltenilor a dezvăluit că tehnicianul are o clauză uriasă în contractul său cu clubul lui Mihai Rotaru.
Situația oltenilor în Superliga nu este una bună, iar în ultima perioadă s-a vorbit de posibilitatea demiterii lui Costel Gâlcă. În ultimele 8 partide, CSU Craiova are doar o victorie.
De ce nu poate fi dat afară Costel Galca de la CSU Craiova
Deși după meciul de 3-2 de la Ovidiu, cu Farul lui Gică Hagi, Mihai Rotaru a spus clar că nu se ia în calcul posibilitatea de a-l demite pe tehnician, Sorin Cârțu este de părere că Gâlcă ar trebui să-și dea demisia.
”Depinde de analiza lor. Este acoperit de clauza mare, cea de 500.000 de euro. Pot să existe discuții, pe cale amiabilă. Decât să stai într-o zonă de mediocritate și negativism doar pentru a primi un salariu de 15.000 de euro. Nu neapărat pentru că nu ai mai fi dorit, dar pentru că nu ai reușit.
Mă așteptam la mai mult, mă așteptam să vină niște soluții și cu niște jucători care ar putea să facă față la noi. A venit cu Sierra, care nu m-a dat pe spate. A fost deficitar. Apoi au venit cu aceste transferuri fanteziste.
Mihai mi-a spus că vrea o chestie că el vrea să fie patron și președinte și să mai fie în discuție doar cu antrenorul. Eu așa am înțeles din discuția pe care am avut-o atunci când am plecat. Mie nu mi s-a cerut niciodată părerea la un transfer în cei patru ani în care am fost acolo. Mi-a fost ascultată părerea doar când i-a numit pe Rădoi și Bergodi.
Niciunul nu a știut să antreneze Craiova. S-au lăsat dominați de jucători și de aici a plecat totul. Ei se angajează la niște obiective, au lotul pe care îl au și se angajează să obțină ceva. Trebuie să fie mult mai stricți cu jucătorii.
Au mai fost și momente în care au fost victorii consecutive. Cine știe, poate va exista un declic. Spune Mihai (n.r. Rotaru) că ne resetăm mereu”, a spus Sorin Cârțu, Digi Sport.
După 14 etape de Superliga, CSU Craiova se află pe locul 3, și are acumulate 21 de puncte.