De ce i-a cerut Gigi Becali iertare lui Neluțu Varga? Finanțatorul CFR-ului explică: `M-am supărat, nu mi-a picat bine!`

În urmă cu mai bine de 5 ani, Ioan Varga a preluat-o pentru 5 milioane de euro pe CFR Cluj, societate în insolvență. O vreme, n-a știut lumea cine se află la cârma clubului. Și nici despre ce bani a fost vorba.

Asta până când a ieșit Gigi Becali în direct și l-a dat de gol pe amicul lui, Neluțu Varga. „Mi-am ales o echipă de management și nu am vrut să mă implic, să conduc eu, să fac pe marele acționar.

Pentru mine era foarte important ca familia mea, noi trăind într-un cadru mai creștinesc, să stea departe, să trăim normal, să putem ieși în liniște la un restaurant. Nu doream să epatez.

Acest lucru l-am și reușit în primii doi ani, până m-a dat în primire pe televizor Gigi Becali, cu care sunt amic. A vorbit atunci pentru prima oară de numele meu. M-am supărat, nu mi-a căzut bine, chiar nu aveam nevoie de reclamă. Nu din alt motiv. L-am sunat, am vorbit și și-a cerut iertare.

A zis că intră iar în direct și spune că nu e adevărat, dar am convenit să o lase așa, pentru că mai rău ar fi făcut apoi”, a spus Nelu Varga, potrivit revistei Fanatik.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed