De ce a plecat Edi Iordănescu de la naţională! Dezvăluiri devastatoare din interior. Răzvan Burleanu nu a avut nicio şansă

Edi Iordănescu și-a încheiat, oficial, angajamentul cu Federația Română de Fotbal! În urma a doi ani și jumătate de mandat pe banca tehnică a echipei naționale, s-au aflat adevăratele motive pentru care selecționerul nu a mai continuat la cârma României.

Iordănescu a părăsit prima reprezentativă după ce a calificat naționala la Campionatul European din Germania. Tricolorii au înregistrat un parcurs istoric , până în optimile turneului final.

De ce a plecat Edi Iordănescu de la naţională!

După eliminarea României de la EURO 2024, selecționerul a dat verdictul în ceea ce privește viitorul său pe banca tehnică a naționalei.

„Familia mea are nevoie să îi fiu aproape, pentru că au fost doi ani şi jumătate foarte grei, cu multă muncă, sacrificii, momente grele, cu atacuri foarte multe, cu momente de lipsă de încredere. Nu a fost uşor. Nu pentru mine, dar în special pentru familia mea. După care vom vedea ce vom decide în continuare!”, a spus Iordănescu, după România-Olanda, 0-3.

În cadrul unei discuții particulare, între patru ochi, cu Răzvan Burleanu, selecționerul ar fi declarat cu exactitate care au fost principalele motive care l-au împins spre luarea unei decizii finale.

Iordănescu ar fi fost complet nemulțumit de mediul de lucru ostil, în condițiile în care performanțele tricolorilor au fost de necontestat. Mai mult, umilințele și atacurile patronilor, plus presiunea exagerată l-ar fi făcut să renunțe la poziția sa de selecționer.

„Nu mai sunt pregătit să lucrez în aceleași condiții. Nu mai mă pot gestiona și cenzura la toate atacurile împotriva mea și a familiei mele. Mediul actual nu aduce progres!”, ar fi spus Iordănescu, conform surselor gsp.ro.

Din partea FRF, Edi Iordănescu ar fi încasat un salariu anual în valoare de 240 de mii de euro.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed