David Popovici, puștiul minune al natației, este de neoprit. După ce a câștigat aurul în proba de 200 m liber la Campionatul Mondial de natație de la Budapesta, românul luptă astăzi pentru o nouă medalie în proba de 100 m liber.
Sunt puțin cei care știu că sportivul a trecut prin clipe grele în 2018. Atunci a suferit o accidentare gravă și a făcut eforturi uriașe pentru a se recupera.
„În vara lui 2018 mi-am întors rotula. Nici nu eram încălzit, am făcut un pas greșit și mi-am întors rotula. Părinții mei au luat decizia să merg la Dragoș Luscan, știau că este profesionist. Am luat cea mai bună decizie. Pentru că în 2 – 3 luni, m-a vindecat. O raritate să revin așa repede pentru un accident de rotulă întoarsă. Am revenit la cum eram înainte și să înot la fel de bine”, a declarat David într-un interviu pentru Revista Sport Magazin.
„Am voie să mă surprind și pe mine”
David Popovici i-a impresionat pe toți cu discursul său matur după ce s-a calificat în finala probei de 100 m liber care va avea loc astăzi, de la ora 19.22.
„Nu m-a consumat foarte mult proba de luni, am avut o noapte ceva mai grea, de la oboseală, entuziasm.
Am dormit mai greu, a trebuit să mă trezesc devreme, având în vedere că a fost a doua probă de dimineață, însă m-am descurcat, m-am mobilizat și mâine urmează ultima mea probă din concurs.
Dimineață m-am reconectat simplu, m-am spălat pe față și am tras draperia pentru că aș mai fi dormit două-trei ore. Am avut mare grijă cu medalia, am primit și o cutie, nu-mi venea să o pun în buzunar sau la gât.
Nu-mi place să mă plimb cu medaliile de gât, nu mi-a plăcut niciodată, iar acum e în siguranță, gata să fie expusă pe undeva, prin cameră, chiar dacă încă nu am nimic expus. Reprezintă dovada că sportul românesc poate aduce un campion mondial și la înot.
Să bat recorduri mondiale la juniori înseamnă o continuitate plăcută și îmi dă speranță că voi ajunge și la recorduri mondiale adevărate de seniori, sau supreme, nu adevărate. Nu știu cât mai durează, dar știu că am tot timpul din lume, nu ne grăbim nicăieri” a declarat David Popovici, marți
Pentru înotătorul legitimat la Dinamo aceasta este doar prima competiție importantă a acestei veri. Va participa la Europenele de juniori de la Otopeni (5-10 iulie), la Campionatele Europene de la Roma (11-17 august) și la Mondialele de juniori de la Lima (30 august-4 septembrie).
Felicitari! Mult succes in continuare om bun!