David Popovici a fost protagonistul unui interviu organizat de către Ambasada României, la scurt timp după ce sportivul în vârstă de 19 ani a cucerit aurul olimpic, dar și medalia de argint la probele de 200 metri liber, respectiv 100 metri liber, la Jocurile Olimpice de la Paris!
Cel care a avut lacrimi în ochi atunci când a câștigat aurul pentru România a transmis un singur mesaj pentru tineri. Popovici îi îndeamnă pe adolescenți la o viață dinamică, plină de sport.
David Popovici nu s-a mai abţinut!
„În primul rând, mulţumesc că sunteţi aici. E foarte frumos, impresionantă grădina, şi tot.
Mă bucur să fiu aici. Mă bucur să văd feţe atât de familiare, bineînţeles îl am şi pe antrenorul meu lângă mine.
Ce vreau să spun eu, că mă ascultă toată lumea. Trebuie să facem sport! Trebuie să facem mai mult sport în ţara asta, trebuie să meargă din ce în ce mai mulţi copii la sport, la înot. Important e să facă mişcare.
Felicitări tuturor celor care au concurat până acum, felicitări celor de la canotaj pentru medalii, felicitări nouă, pentru că ştim cât de mult am muncit să ajungem aici. Numai noi ştim. Poate o să fim lăudaţi, recompensaţi, toată lumea o să se bucure pentru succesul nostru, dar numai cine a trecut prin aşa ceva şi apropiaţii lui ştiu, domnul Covaliu, care e de faţă ştie la fel de mine, munca ce se află în spate. Vreau încă o dată să vă aplaud!
Sunt mândru şi de mine, visez la asta de când eram copil. E foarte frumos! Mă bucur să vă am pe toţi alături, o ţară în spate şi atât de mulţi care mă susţin. Vă mulţumesc şi vouă, vă datorez şi vouă asta. Nu în ultimul rând mi-o datorez mie, am făcut copilul din mine foarte fericit. Cred că vorbesc în numele tuturor când spun că ne vom face copiii din noi mândri.
Baftă şi Hai, România, cel mai important!”, a spus David Popovici la conferinţa de presă organizată la Ambasada României la Paris.