David Popovici, declarații emoționante despre părinții săi. Motivul pentru care mama sa nu îl laudă niciodată

David Popovici a scris istorie în această vară pentru România și nu numai. Adolescentul în vârstă de 17 ani s-a făcut remarcat încă de anul trecut, atunci când a doborât mai multe recorduri. Pentru a ajunge la performanțele de astăzi, David a muncit extrem de mult. În plus, mereu a avut parte de sprijinul familiei sale.

Georgeta și Mihai Popovici au crezut mereu în visul fiului lor și au făcut tot ce le-a stat în putere pentru ca David să beneficieze de cele mai bune condiții.

Mama campionului a avut un rol foarte important. În trecut, aceasta a lucrat ca asistent social, apoi a urmat un curs de ofițer anti-doping pentru a putea preveni orice greșeală în procesul de pregătire a fiului său. Tot ea este cea care are grijă de alimentația lui David, dar și de medicamente și vitamine pe care sportivul le ia.

David Popovici, scrisoare emoționantă

David Popovici a dezvălui amănunte emoționante despre familia sa în publicația americană Swim Swam.

„În timpul în care nu înotam mă uitam la legendele înotului. În fiecare dimineață pe care o aveam liberă de la școală fugeam în sufragerie de îndată ce mă trezeam și puneam la televizor cursele de la Beijing din anul 2008: Michael Phelps în toată gloria lui.

Îi studiam mișcările și tata „îngheța” imaginea ca să îmi poată arăta greșelile pe care le făceam eu în apă, ca să-mi explice că între mine și acel monstru erau „doar” multe ore de antrenament. (…).Era foarte dificil să mă trezesc devreme – nu înțelegeam de ce trebuia să înot de la ora 5:00 dimineața.

Obiceiurile mele alimentare nu au făcut situația deloc mai ușoară. M-am obișnuit să servesc micul dejun cu două ore înainte de înot. Iar antrenamentul la ora 5:00 a însemnat să mă așez la masă la ora 3:00 dimineața. Nu a existat vreo situație în care părinții mei să nu-mi pregătească micul dejun, arătându-mi astfel o dragoste imensă și un respect uriaș pentru visurile mele.

La 13 ani este dificil să vezi dincolo de efortul zilnic, să vezi importanța fiecărei cărămizi ce construiește un viitor solid. La fel ca tehnica mea de înot. Desigur, este în mare parte naturală; instinctul meu este cel care mă determină să înot într-un anumit fel, dar am lucrat mult și continui să o fac împreună cu antrenorul meu.”, este o parte din scrisoarea lui David Popovici publicată de Swim Swam.

Motivul pentru care mama sa nu îl laudă niciodată

Părinții campionului evită să pună presiune pe umerii adolescentului, și din acest motiv evită să discute despre înot.

„Îmi doresc foarte tare normalitatea în viața lui…și atunci nu-mi place să vorbesc în jurul lui despre potențial sau nici măcar să-l laud. Sunt atât de detașată de subiect, că săracul copil, când mai face câte-un record, se uită la mine și zice: «Auzi, tu știi ce-am făcut eu?»”, spunea Georgeta Popovici, potrivit tvmania.ro.

Părinții mei sunt ultimele persoane care să pună presiune pe mine și aș spune că sunt implicați ca toți ceilalți membri ai echipei. Au avut grijă să am până la vârsta asta tot ce mi-a trebuit în sport: ochelari, căști și au fost implicați tot timpul și încă sunt”, declara David Popovici în urmă cu un an.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Vestea dimineţii pentru Simona Halep! Anunţul venit de la WTA. Şi Sorana Cîrstea, direct vizată

Vestea dimineţii pentru Simona Halep! Anunţul venit de la...

Vestea momentului pentru tricolorul lui Mircea Lucescu! S-ar putea materializa transferul. Marius Șumudică a spus tot

Vestea momentului pentru tricolorul lui Mircea Lucescu! Jucătorul ar...

Salt măreț pentru vedeta FCSB! Străinii au confirmat mutarea. Unde ar putea ajunge Darius Olaru

Darius Olaru traversează una dintre cele mai bune perioade...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed