David Popovici face lumină. Înotătorul român a lămurit totul. În urmă cu câteva zile, Camelia Potec spunea că tânărul ar putea să accepte o ofertă pe care o are din SUA și să părăsească România după Jocurile Olimpice.
Dublul campion mondial și european și-a liniștit însă fanii. Acesta spune că deocamdată nu și-a făcut niciun plan pentru viitor.
„Am auzit şi eu că doamna Potec a spus că România m-ar putea pierde. Nu a venit de la mine şi nu am vorbit cu ea despre aşa ceva. Nu ştiu ce planuri am, pentru că nu am planuri. Planul meu este să îmi văd de treaba aici, să rămân cu aceiaşi antrenori, prieteni, familie şi voi vedea unde mă duce viaţa. Dar nu ştiu ce îmi rezervă viitorul”, a afirmat sportivul român.
Puștiul minune a mai primit un premiu
Popovici a fost desemnat sportivul anului la Gala Sportului Anului 2022. Înotătorul a vorbit cu această ocazie și despre obiectivele pe care le are pentru 2023.
„A fost un an foarte bun care îmi dă speranțe că mulți ani de acum încolo voi avea foarte multe reușite, pentru că eu cred că am găsit rețeta. Anul acesta, 2023, este mult mai puțin plin.
Am doar două concursuri importante, Mondialele din Japonia şi apoi în decembrie Europenele în bazin scurt de la Otopeni. Îmi doresc să am rezultate cât mai bune acolo, să mă pregătesc cât mai bine. Pentru că e anul de dinaintea Olimpiadei şi îmi doresc să mă pregătesc cât mai bine pentru jocurile care urmează la Paris”, a mai spus David Popovici.
Ce a declarat Camelia Potec
Popovici va da BAC-ul anul acesta și apoi ar putea să aleagă să studieze la o Universitate din Statele Unite. O decizie ar urma însă să ia după Jocurile Olimpice.
„Da (n.r. dacă e tentat David Popovici să plece în Statele Unite) şi eu am spus încă din 2021 că există şanse să plece. În 2021, după terminarea Jocurilor Olimpice, a avut foarte multe oferte. Am spus, da, are oferte, există şanse să plece.
În momentul în care am început pregătirea cu David şi a intrat în bazin, cred că undeva în 10 septembrie sau 1 septembrie, noi am declarat ca Federaţie că David rămâne în România până la Jocurile Olimpice de la Paris şi se va pregăti în diferite bazine din România sau alte bazine din alte ţări dacă va pleca în cantonament. Dar el va rămâne în principal, cel puţin 90% din timp, să se pregătească în România cu antrenori români”, a declarat Camelia Potec la AS.ro LIVE.