Daniela Dodean-Monteiro, una dintre cele mai cunoscute jucătoare de tenis de masă ale României, a decis să se retragă. În urmă cu trei săptămâni a jucat ultimul meci pentru clubul din Saint-Quentin.
Sportiva a postat pe contul său de Instagram o scrisoare emoționantă în care și-a explicat decizia.
Daniela Dodean-Monteiro, mesaj emoționant
Daniela Dodean-Monteiro (36 de ani) a decis să pună capăt carierei după mai bine de 20 de ani. Arădeanca a explicat ce a făcut-o să ia această decizie. În plus a vorbit și despre lecțiile pe care le-a învățat de-a lungul carierei sale
„Salutare tuturor. Acesta este un mesaj special, care nu a fost ușor de scris, dar cred că este corect ca toți să știe cum mă simt și câteva din motivele care m-au făcut să renunț la tenisul de masă. Am jucat tenis de masă timp de aproape 32 de ani și sunt foarte recunoscătoare pentru ce am învățat.
Deși eram tânără, mi-a adus disciplină, onestitate, curaj și maturitate. Mai târziu, m-a învățat spiritul de echipă, competitivitatea și o mare rezistență la presiune și m-a ajutat să îmi construiesc un caracter puternic.
M-am confruntat cu multe obstacole din partea unor oameni care și-au urmărit propriul interes, însă întotdeauna am avut cel mai bun răspuns pentru ei: să fiu serioasă, să muncesc din greu și să obțin cele mai bune rezultate. Asta m-a menținut mereu în top.”, este prima parte a mesajului.
„Au fost multe schimbări la care a fost greu să mă adaptez”
„Tenisul de masă s-a schimbat mult în ultimii ani. Mi-e dor de vechiul tenis de masă, cu mai multe drepturi pentru jucători și cu mult mai mult fair-play. Îmi doresc pentru noua generație un sport mai bun și mai curat, cu egalitate și respect pentru toți jucătorii din lume. Au fost multe schimbări la care a fost greu să mă adaptez, când am devenit mamă, și nu mi se pare corect. Dar voi continua să trăiesc fericită, întrucât cariera sportivă mi-a oferit cele mai importante lucruri din viață: soțul și fiica mea.
Am jucat mai bine de 20 de ani în echipa națională a României, unde am arătat mereu un spirit bun de echipă și timp de mulți ani am încercat să fiu o bună lideră. Am jucat în multe cluburi din diferite țări (România, Italia, Austria, Portugalia și Franța). Vreau să mulțumesc familiei, prietenilor mei, colegilor, antrenorilor, staff-urilor, echipelor medicale pe care le-am avut atât la club, cât și la echipa națională.”, a mai scris sportiva.
„Acum e timpul pentru următorul pas în viața mea”
„Un mare mulțumesc pentru Butterfly. Sponsorul pe care l-am avut de-a lungul întregii mele cariere, de când aveam 12 ani. Și care m-a ajutat cu tot ce am avut nevoie pentru a deveni o jucătoare bună.
Îmi vor lipsi adrenalina și emoțiile din acest sport!. De asemenea, îmi va fi dor de partenera mea de-o viață Eliza Samara, care îmi este cea mai bună tovarășă și prietenă.
După 3 operații la genunchi de-a lungul anilor, 2 hernii la spate și multe alte accidentări, închei fericită acest sport. Voi păstra mereu amintirile minunate.
Mulțumesc TT Saint-Quentin pentru un ultim meci excelent și o ceremonie frumoasă de retragere și vă mulțumesc și vouă pentru anii plăcuți pe care i-am petrecut împreună. Sunt mândră de ce am reușit să realizez ca jucătoare, oferind fair-play și respect acestui sport.
Acum e timpul pentru următorul pas în viața mea, păstrând capul sus și având noi obiective și scopuri. Sunt fericită că am reușit să văd întreaga lume prin intermediul acestui sport. În viitor, voi susține tenisul de masă dintr-o altă poziție, ajutându-i pe copii să aibă o viață fericită și sănătoasă ca a mea, prin intermediul Academiei Daniela Dodean din Arad, orașul meu natal.
Vei fi mereu o parte a vieții mele. Rămas bun, tenis de masă!”, a scris „tigroaica din Arad”.