Daniel Pancu, reacție necontrolată. Selecționerul naționalei României U21 a văzut cartonașul roșu în meciul decisiv pentru EURO 2025

Daniel Pancu s-a enervat cumplit și a avut o reacție necontrolată. A intrat în teren să-i ceară socoteală arbitrului și a văzut direct cartonașul roșu.

România U21 joacă la această oră cu Elveția U21 meciul decisiv pentru calificarea la EURO 2025.

Daniel Pancu, reacție necontrolată

În minutul 27, Louis Munteanu a fost faultat extrem de dur. Arbitrul a arătat inițial doar cartonașul galben, iar Daniel Pancu a luat foc. S-a dus direct la arbitrul olandez pentru a-i cere socoteală. Acesta nu a stat pe gânduri și i-a arătat cartonașul roșu. Jucătorii au intervenit imediat pentru a-și calma antrenorul.

Selecționerul nu a avut de ales, a părăsit terenul și a mers în lojă. Aflat pe banca de rezerve, Vladislav Blănuţă a fost și el eliminat pentru proteste.

Arbitrul a revenit asupra deciziei și l-a eliminat și pe Jaquez, cel care îl faultase pe Louis Munteanu.

La pauză, tricolorii conduceau cu 2-0, ambele goluri fiind marcate de Ianis Stoica.

Meciul cu Elveția U21 este decisiv pentru calificarea la EURO 2025. Tricolorii au nevoie de o victorie pentru a-și asigura calificarea. În cazul unui egal, trebuie ca Finlanda U21 să nu câştige partida cu Muntenegru U21.

  Echipele de start la România U21 – Elveţia U21:

România U21: Sava – Pantea, Ignat, Akdag, Borza – Perianu, Grameni – R. Ilie – Ianis Stoica, L. Munteanu, Oct. Popescu

Rezerve: R. Popa, Amzar, Dănuleasa, Vulturar, Silaghi, Corbu, Maftei, Rădulescu, Blănuță

Selecționer: Daniel Pancu;

Elveția U21: M. Keller – Jaquez, Amenda, Hajdari – Athekame, Matoshi, Abdullahu, Surdez – Sanches, Dos Santos, Fink

Rezerve: Loretz, Okoh, Fosso, Villiger, Wallner, Magnin ,A. Keller, N. Muci, Berdayes

Selecționer: Sascha Tauch;

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed