CSA Steaua a pierdut meciul cu Chindia, scor 1-2, din play-off-ul Cupei României și a fost eliminată din competiție.
Daniel Oprița s-a enervat cumplit și și-a desființat jucătorii după meci.
”Noi am făcut două greșeli în zonele laterale. Nu m-a ajutat nici banca, sunt supărat pe unii dintre jucătorii care au venit să ne ajute. Trebuie să tragă mai mult în momentele grele.
Am rămas, practic, fără atacant, că și pe Chipirliu l-am forțat, am tras de el, avea dureri.
Aș vrea mai mult de la unii dintre jucători, să dea mai mult pentru echipă, să nu cedeze așa ușor. Le-am spus unor jucători că nu pot păcăli fotbalul la nesfârșit, păcălești jumătate de an, un an. Am luat jucători cu calitate, care au demonstrat, aștept mai mult de la ei, să vină cu plusul”, a spus Daniel Oprița.
Bogdan Chipirliu, surprins în ipostaze incredibile
Un suporter a surprins înaintea meciului o imagine incredibilă cu Bogdan Chipirliu. Atacantul fuma pe furiș în spatele vestiarului. Fotografia a fost postată pe rețelele de socializare. Oprița anunță că jucătorul riscă o amendă usturătoare.
”Eu le dau amenzi, au luat destule amenzi. Dacă a făcut lucrul ăsta, nu e în regulă, dar eu nu l-am văzut și nu pot zice nimic deocamdată”, a declarat Daniel Oprița.
Nu este pentru prima dată când se întâmplă așa ceva. În 2021, alarma de incendiu s-a declanșat pe stadionul din Ghencea din cauza unui fotbalist care a fumat.