Daniel Oprița așteaptă verdictul Comisiei de Disciplină, după ce l-a finalul meciului Dinamo – CSA Steaua a făcut mai multe declarații controversate.
Suporterii au făcut haos în tribune și în preajma Arenei Naționale, dar antrenorul a spus că fanii își doresc ca CSA Steaua să promoveze pentru că „le este dor de bătaie”.
Oprița a intervenit în cadrul unei emisiuni Tv și a explicat că el s-a referit la o luptă în teren și nu la una între galerii și că nu a știut exact ce au făcut fanii la meci.
„Văd că s-a făcut mare tam-tam. Când mi s-a adresat întrebarea, eu nici nu știam ce s-a întâmplat la pauza jocului. N-am știut de bătaia respectivă, am fost la vestiar, eram agitat cu meciul, n-am avut timp. M-am dus la interviuri după meci. Dacă cineva gândește că eu aș fi putut să spun că sunt de acord cu violența, bătăile, înseamnă că nu mai suntem oameni dacă eu aș fi putut să gândesc în felul ăsta.
Eu am spus că m-au rugat să promovăm mai repede ca să ne batem cu echipe mai bune, dar nu la bătaie fizică, la violență. Nici n-am știut de bătaia din tribune. Sincer vă spun.
Corect, a fost neinspirată declarația, recunosc. Nu cred că a văzut cineva că m-aș fi dus să mă bat cu cineva. Nu sunt de acord cu aceste lucruri. Dacă mă întrebați acum și spunea altcineva în locul meu, probabil la fel aș fi înțeles și eu, dar nu la asta m-am referit”, a spus Daniel Oprița, la emisiunea Ora Exactă în Sport, de la Pro Arena.