Daniel Niculae, replici dure la adresa lui Adrian Mititelu Jr.! Fiul patronului oltean își va ieși din minți. Ce i-a transmis președintele celor de la Rapid, la scurt timp după ce tânărul i-a acuzat de complot cu arbitrii.
Daniel Niculae nu s-a mai abținut! A răspuns cu vârf și îndesat acuzațiilor lui Adrian Mititelu Jr. Oficialul din Giulești a dat cărțile pe față.
Ce a transmis Daniel Niculae către conducerea din Bănie!
Adrian Mititelu Jr., fiul patronului celor de la FCU Craiova, a acuzat Rapid că are parte de tratament special din partea arbitrilor.
Daniel Niculae, președintele formației din Giulești, a venit cu un răspuns pe măsură. Oficialul a amintit de situația din vestiarul oltenilor, fiind de părere că tânărul patron are lucruri mult mai importante asupra cărora ar putea să își canalizeze atenția.
„Dacă echipa ta se află în situația în care se află, acolo (n.r. la FCU Craiova) nu este o situație roz, îmi pare rău. La ce condiții și investiții sunt acolo, tot respectul pentru ceea ce au realizat.
Dar dacă tu stai și îți dai cu părerea despre alte echipe și despre arbitrajul unei echipe, e o frustrare. De ce ai face lucrul acesta? E o frustrare combinată cu supărare. Nu am înțeles niciodată, pentru că ei ne-au tot bătut în ligile inferioare.
Cred că are o supărare sau o frustrare din trecut, că nu înțeleg. (n.r. A mai fost un conflict la Târgu Jiu care a dus aproape la bătaie.) Atunci au câștigat, deci au o problemă. E o antipatie dusă la extrem. Noi nu am avut niciun fel de problemă.
Noi i-am salutat înainte de meciuri, după meciuri. I-am tratat cu respect de fiecare dată. Așa facem cu toate adversarele noastre. Am avut meciuri și cu rivalele, unde nu s-a întâmplat absolut nimic!”, a spus Daniel Niculae, potrivit Fanatik.
Declarațiile lui Adrian Mititelu Jr.
„La UTA cu Rapid, care în ultimii doi ani nu știu dacă a avut o decizie împotriva ei. Rapid a avut 30 de penalty-uri primite. Orice s-a dat pentru Rapid de doi ani.
La UTA intră mingea 20 de centimetri în poartă și nu dă gol valabil. Păi ce campionat e ăsta?! Este net cea mai avantajată echipă în ultimii doi ani.
Vorbim degeaba de CFR Cluj pentru că Rapidul este de departe cea mai avantajată echipă. Uitați-vă câte penalty-uri au primit și cât de ușor. Tot ce este la limită e pentru ei. Niciodată n-am văzut să fie invers!”, a declarat fiul patronului celor de la FCU.