Dani Coman, decizie de ultim moment! Pleacă de la Hermannstadt pentru CFR, chiar înainte să înceapă campionatul?

În toamna trecută, președintele lui Hermannstadt a fost pe punctul de a-și pune semnătura pentru CFR Cluj. S-a răzgândit însă în ultima clipă, chiar la negocieri.

Însă Neluțu Varga n-a renunțat niciodată la ideea de a-l aduce pe Dani Comanși de a-l pune în capul executivului de la echipa campioană.

Coman a rămas la Hermannstadt și a îndeplinit obiectul, acela a promovat din nou, însă plecarea lui la CFR este din nou pusă pe tapet. Și asta pentru că la Hermannstadt, situația e destul de complicată, financiar vorbind și nu numai.

”Voi lua o decizie săptămâna viitoare!”, a anunțat sec Dani Coman când a fost întrebat astăzi dacă pleacă sau rămâne iar pe loc, după oferta CFR-ului.

`”Neluțu Varga este unul dintre prietenii mei buni. Discuții am cu el aproape zilnic, fie că vorbim de fotbal sau altceva. Dacă va fi să merg la CFR Cluj, cu siguranță o să aflați.

Niciodată nu e căzută varianta CFR Cluj atât timp cât Neluțu Varga este acolo. Dacă îmi doream să fiu în altă parte, cu siguranță așa era”, era discursul lui Dani Coman, din urmă cu câteva săptămâni, de la Digisport.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed