Dan Șucu, umilit în direct! Un fost patron din Superliga l-a făcut praf. Greşeala uriaşă a şefului de la Rapid

Dan Șucu, a fost umilit în direct de un fost patron din Superliga. Acesta a subliniat greşeala uriaşă făcută de șeful de la Rapid în privința transferurilor făcute în această vară. Vânzarea lui Albion Rrahmani, a fost considerată una dintre cele mai greșite decizii.

Marian Iancu, fostul patron de la Poli Timișoara, a avut un derapaj la adresa oficialilor Rapidului când s-a referit la transferurile făcute în această vară. Acesta îl acuză pe Dan Șucu pentru jucătorii vânduți dar și achiziționați.

Dan Șucu, umilit în direct!

Marian Iancu s-a declarat de mai multe ori în trecut un susținător al echipei din Giulești, însă în ultima vreme poartă un război personal cu acționarul majoritar al grupării alb-vișinii.

Pe fostul finanțator al lui Poli AEK Timișoara l-au deranjat vânzările de jucători, în special cea a golgeterului Rrahmani.

De această dată, Iancu a criticat conducerea pentru transferul atacantului Timotej Jambor, jucător pe care au plătit 1 milion de euro.

„Am văzut ce scrie presa, că domnul Șucu i-ar fi spus lui Șumudică să facă orice vrea el de acum înainte, dar cred că există un singur amendament. Să nu-i ceară bani să cumpere atacant. Dacă sunt liberi să vină gratis, e bine. Dacă poate să vândă și antrenorul să nu se opună, e totul bine.

Văd că aduce de unde nu știm de unde vin și de când nu au mai jucat, apoi stăm mult după cartea lor verde… Dacă nu se opune la vânzări și nu cere bani pentru atacanți, Șumudică poate sta liniștit. O echipă de obiectiv trebuie să marcheze, dar nu are finalizator.

Echipa se pierde mental pentru că duce mingea acolo sus și nu are cine să înscrie golurile. Atunci aș investi în atacanți”, a spus Iancu.

Atac la adresa atacanților de la Rapid

”Investiție urgent în atacanți pentru obiectivul principal rămas, Cupa României. Să iasă public și să accepte că va fi imposibil să se califice în play-off, dar că pot câștiga play-out-ul și să meargă astfel în Europa.

Lui Șucu îi vine rău când aude de bani investiți. Când se întâmplă ceva rău e din cauza banilor ceruți lui Sucu. E numai vrăjeală cu milioane investiți. Ideea lui Șucu e Academia. Investiție în tineri de valoare pe care să-i vândă mai bine. Vrăjeală cu rezultate, performanță.

Vârful folosit contra lui Botoșani a atins o singură dată mingea. L-am remarcat numai pentru că seamănă cu domnul Șucu. Probabil așa arăta domnul Șucu în tinerețe. Cine crede că s-a dat un milion pe el …Și dacă s-a dat un milion, cine a facut-o se califică pentru Bălăceanca!

Rapid a devenit o tarabă, un boutique. E strada Kent de pe vremuri. Să luăm pe puțin și să vindem pe mult. Șă mințim oamenii că nu e ceea că văd. Se vede pe tabelă, în clasament”, a declarat Marian Iancu la Radio Gold FM.

Alb-vișinii traversează o perioadă dificilă în campionat. Rapid a fost învinsă etapa trecută de Botoșani, scor 2-0.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed