Dan Şucu se va enerva cumplit! Umilinţă totală pentru oamenii lui Cristiano Bergodi. I-a desfiinţat după meciul cu Voluntari

Dan Şucu se va enerva cumplit! Umilinţă totală pentru oamenii lui Cristiano Bergodi. I-a desfiinţat după meciul cu Voluntari. Giuleştenii sunt în criză după ultimele rezultate proaste din Superliga şi eliminarea din Cupa României.

Un fost jucător al celor de la Rapid a dat de pământ cu echipa lui Dan Şucu. A făcut praf campania de transferuri a giuleştenilor.

Dan Şucu se va enerva cumplit!

Mai mult, Ionel Ganea critică şi tactica lui Cristiano Bergodi. „Principala problemă a giuleștenilor este că primesc prea multe goluri. Nu e posibil să iei trei cu U Cluj și două cu Voluntari. Aici nu e vorba numai despre apărare, ci și despre stilul echipei. Știu, mai ales în Giulești te trage publicul să ataci.

Trebuie și puțin pragmatism. Păi, dacă conduci cu 2-0 pe U Cluj, te regrupezi puțin, închizi un pic jocul, să-ți asiguri punctele. Eu zic că nu e cazul schimbării antrenorului. Dar acum cred că Bergodi aici trebuie să lucreze în ultimele două etape de anul ăsta. Să oprească cumva căderea asta, cu un joc mai așezat.

Jucătorii ăștia sunt, alții nu ai până în vacanța de iarnă. Iar Rapid are nevoie să mai ia puncte. Să nu riște ieșirea din zona play-off. Din iarnă e altceva, mai aduci fotbaliști, lucrezi altfel. Acum trebuie lucrat mai mult la partea defensivă”, spune Ganea, conform gsp.ro.

Fostul atacant nu s-a oprit aici. L-a atacat şi pe Dan Şucu. „Când anunți obiective de genul locurile 1-3 și lupta la titlu, câștigarea Cupei, îți faci un lot în consecință. Nu poți să stai doar într-un atacant adevărat și un mijlocaș ofensiv.

Uite, s-au accidentat Rrahmani și Petrila și se vede. Aici trebuie să răspundă cei care iau decizii, președintele Daniel Niculae, antrenorul Cristiano Bergodi. El a cerut jucători, dar lucrează cu ce i s-a adus.

Au luat la număr, dar Rapid are nevoie de calitate. De fotbaliști care să intre în teren și să dea randament, pentru ca echipa să poată lupta pentru obiectivele astea. Să fi adus atacanți care să marcheze, nu doar cu numele. Nu se poate cu Tsoumou și cu Soni. Păi, Tsoumou, după cum se mișcă, zici că-i de-o dată cu mine, iar Soni, cu Daniel Niculae.

Știu, în acte or fi ei mai tineri, dar după cum joacă, așa mi se pare. Nemec, de exemplu, e peste amândoi. E nevoie de cel puțin un atacant de clasă, de un marcator.

Echipa are nevoie de puncte. Trebuie să se regrupeze, nu să joace la disperare să câștige, măcar până în pauza de iarnă. Mai ales că au două meciuri grele în deplasare, cu Petrolul și cu Farul”, a declarat Ionel Ganea.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed