Dan Șucu, patronul Rapidului, a transmis un comunicat de presă pe pagina de Facebook a clubului din Giulești.
Patronul Rapidului a ”înțepat” pe toată lumea în mesajul publicat de giuleșteni.
Dan Șucu, mesaj uluitor
De furia lui Dan Șucu nu a scăpat nimeni! De la suporterii prezenți la tribuna VIP, arbitrii și adversarii Rapidului, patronul din Giulești a luat pe toată lumea în colimator.
„Stimați Rapidiști,
Cel mai tare Play-Off din ultimii ani va începe în curând și, din fericire, baieții noștri sunt calificați între primele șase echipe ale României. Vom găzdui în acestă primăvară cinci meciuri cu miză, pline de suspans și, credem noi, foarte spectaculoase.
Dumneavoastră vi-i doriți ambitioși, competitivi, victorioși.
Dar, în același timp, și echipa se bazează în principal pe dumneavoastră, suporterii Rapidului.
De aceea, îmi face plăcere să mă alătur colegilor mei, în a vă anunța că abonamentele pentru acest Play- Off au fost puse deja în vânzare.
Știm cu toții că Rapid nu este susținut în niciun fel financiar de primării, ministere sau alte surse de bani publici, iar chiria stadionului și celelalte costuri legate de organizarea unui meci sunt scumpe.
Am avut până acum o susținere extrem de entuziastă, atât la peluze, cât și la tribune, și, sigur, ne-am dori să o avem în continuare.
Ce sperăm în plus este să reușim să ajungem și în inimile rapidiștilor cu posibilități materiale ridicate pentru că, din păcate, deocamdată, am primit prea multe solicitari în zona VIP pentru invitații gratuite, și mai puține decât ne-am fi dorit pentru abonamente plătite.
Dați-mi voie să mă explic. Gratuități există pentru legendele clubului, pentru că ne prețuim trecutul și tradiția.
”Suntem convinși că există mulți rapidiști cu potențial economic mare”
Pentru juniorii noștri, pentru că ne prețuim viitorul. Și, normal, pentru jucătorii și familiile lor, pentru că ne dorim un prezent cât mai glorios.
Atât Victor Angelescu, cât și eu, am dorit de la început să setăm un standard și am fost primii dintre clienți care ne-am cumpărat locurile, atât pentru noi cât și pentru oaspeții noștri. Niciodată nu am apelat la o invitație gratuită și am sperat, și sperăm în continuare, că gestul nostru a fost înțeles.
Suntem convinși că există mulți rapidiști cu potențial economic mare, care nu numai că își permit să cumpere abonamente în zona VIP pentru ei, dar pot să achiziționeze și bilete suplimentare, pentru a-și invita prietenii la meci.
Sunt convins că și dânșii știu că orice ban care intră în club este folosit exclusiv pentru a crea o echipă mai puternică, mai competitivă.
Mai mult de atât, colegii mei au pregatit pachete de publicitate care pot fi achiziționate de aceștia pentru a-și putea promova oferta firmelor lor audienței de pe stadion.
Ne gândim că poate vor face chiar oferte speciale, adresate suflării rapidiste, prezente saptamână de săptămână în Giulești.
Totuși, înainte să vorbim despre Play-Off, mă alătur dumneavoastră în a le ura baieților multă baftă la Botoșani.
Vă rog să mă credeți că mă simt nerăbdător și bucuros, ca un copil, la fiecare meci al Rapidului.
”După meci a mers liniștit la bere cu băieții”
A fost însă un singur meci care mi-a lăsat un gust groaznic de amar: cel cu FC Botoșani, din octombrie, anul trecut.
Modul în care jucătorul nostru Jayson Papeau a fost pur și simplu „măcelărit” este fără logică și fără sens.
La sfârșitul meciului adversarii au plecat fericiți la o bere, în timp ce băiatul nostru a trecut prin mai mult de patru luni de chin, și abia acum s-a reîntors. El încă evoluează cu o tijă în picior.
Cu două etape înainte de meciul cu Botoșani, Alex Ioniță (care în mod cert nu este un jucător agresiv) a atacat imprudent un adversar și a fost eliminat. Adversarul a continuat să joace și, într-un final, a contribuit la victoria echipei lui.
În aceeași etapă, un jucător al Clujului a fost atacat violent și a fost accidentat, iar atacatorul lui a luat justificat cartonaș roșu. Clujeanul a fost și el indisponibil, dar doar timp de doup săptămâni.
În schimb, agresorul lui Papeau, în loc să fie eliminat și ulterior suspendat, a primit un cartonaș galben și după meci a mers liniștit la bere cu băieții.
Și cu toate acestea, șocant, mulți dintre competitorii noștri consideră că Rapid este avantajat de către arbitri. Le urăm și lor să aibă noroc numai de astfel de avantaje. Iar arbitrul care a permis acest lucru și nu a fost pedepsit pentru accidentarea lui Papeau să știe că noi, în Giulești, considerăm că principalul agresor este chiar el.
În speranța că de data aceasta la Botoșani ne vom întâlni cu adversari cărora le place să joace fotbal, și nu cu niște rivali violenți, le urăm baieților noștri să se întoarcă acasă victorioși și fără accidentari.
Hai Rapid!”, este mesajul publicat pe pagina clubului.
nu are bani! face figuri de mare om de afaceri dar carcaie!